Profitând de depenalizarea iminentă a canabisului în Canada, o firmă şi o universitate canadiană au lansat: prima bere din lume parfumată cu acest drog uşor, ceea ce-i garantează un succes rapid.
Province Brands of Canada a primit o subvenţie de 300.000 de dolari canadieni (195.218 de euro) de la provincia Ontario pentru a crea o băutură "ameţitoare", dar mai puţin periculoasă decât alcoolul, potrivit companiei cu sediu la Toronto. Pentru partea de cercetare si dezvoltare, firma s-a asociat cu Loyalist College din Belleville (Ontario), ale carui studii asupra canabisului beneficiaza de sustinere financiara din partea guvernului federal.
Asemeni altor companii locale, start-upul mizează pe popularitatea produselor comestibile pe bază de canabis, în perspectiva depenalizării iminente a acestui drog de guvernul lui Justin Trudeau, aşteptată pentru vara aceasta. Totusi, comercializarea derivatelor, precum produse de patiserie sau băuturi pe bază de canabis, nu ar trebui să fie autorizate înainte de jumătatea anului 2019.
Directorul companiei Province Brands of Canada, Dooma Wendschuh, este de părere că o reducere a fumatului în rândul tinerilor îi va determina pe canadieni să caute mijloace alternative de consum al canabisului. Nu a fost deloc usor sa găsesti cea mai bună reţetă pentru această bere, spune Wendschuh: "Am consultat mai mulţi experţi berari, cărora ideea de a face o bere pornind de la o plantă precum canabisul li s-a părut o glumă", a mărturisit el.
Printre problemele ce trebuiau depăşite: faptul că marijuana are nevoie de mai mult timp pentru a-şi face efect asupra organismului când este ingerată şi nu fumată. Efectul poate dura peste două ore atunci când canabisul este ingerat sau băut, în timp ce efectul alcoolului poate fi resimţit la câteva minute după ce se termină paharul. Fără să dea alte detalii, patronul canadian asigură că această problemă a fost rezolvată şi că noua bere degajă efectele psihotrope ale canabisului imediat după ce a fost băută. AGERPRES