Unul din doi români a fost puternic lovit de criza economică prin care trece România, iar numărul celor care nu-şi mai pot păti ratele la credite a ajuns la 600.000 de persoane.
Peste 53% din români au resimţit mult şi foarte mult criza economică cu care se confruntă ţara noastră, în timp ce 31% din aceştia au fost afectaţi, însă puţin, de ultimele evoluţii, arată datele studiului "Românii, după un an de criză. Reacţii şi decizii", realizat de KIWI Finance. Doar 16% din respondenţi au precizat că schimbările economice le-au afectat foarte puţin sau chiar deloc situaţia profesională şi personală. Totuşi, peste 91% din români au devenit mult mai atenţi la modalitatea în care îşi cheltuiesc şi administrează veniturile lunare. "Deşi criza economică nu a afectat în mod egal populaţia ţării, întâmplările din ultima vreme au schimbat ceva în mentalitatea şi comportamentul românilor. Potrivit datelor noastre, 91% din cetăţenii ţării au devenit mult mai atenţi la modalitatea în care îşi cheltuiesc şi administrează veniturile lunare", a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance. Pe de altă parte, pentru jumătate din români principala temere pe termen mediu este legată de posibilitatea micşorării salariului, în timp ce 34% sunt îngrijoraţi să nu îşi piardă locul de muncă. Ratele lunare la bancă sunt prioritate pentru 18% din români, în timp ce 11% îşi doresc să îşi poată achita în continuare cheltuielile lunare legate de utilităţi, întreţinere etc.
RESTANŢE LA BANCĂ
Situaţia financiară a făcut ca numărul persoanelor cu restanţe de peste 30 de zile la credite să ajungă la 600.000, numărul acestora crescând cu 200.000 în ultimul an, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Astfel, restanţele la împrumuturi cu întârzieri de peste 90 de zile însumau 1,422 miliarde de lei la finele lunii mai, în creştere cu 10,1% faţă de aprilie şi cu 25,7% faţă de martie. Faţă de mai 2008, suma a crescut de aproape trei ori. Şi numărul persoanelor care nu au plătit ratele către bănci pentru o perioadă mai mare de 30 de zile a crescut la 584.836, de la 395.956 la finele lunii mai 2008 şi la 482.992 în ianuarie 2009. Totodată, numărul de restanţe la credite a crescut de la 733.357 în martie la 806.086 în aprilie, ajungând la 858.539 în mai. În aceeaşi perioadă, numărul restanţierilor care au credite de cel puţin 20.000 lei a crescut cu 8,07% faţă de luna aprilie şi a depăşit pentru prima dată pragul de 200.000, nivel ce reprezintă aproape 20% din totalul debitorilor, persoane fizice şi firme. În aceeaşi perioadă, numărul restanţierilor care au credite de cel puţin 20.000 lei a crescut cu 8,07% faţă de luna aprilie şi a depăşit pentru prima dată pragul de 200.000, nivel ce reprezintă aproape 20% din totalul debitorilor, persoane fizice şi firme. Restanţele populaţiei şi agenţilor economici la credite au ajuns în mai la 5,56 miliarde de lei, în urcare cu 10,4% faţă de aprilie şi de 3,4 ori faţă de aceeaşi lună din 2008, majorându-şi ponderea în totalul împrumuturilor la 2,78%.
Planuri suspendate
Dacă la sfârşitul anului trecut, majoritatea românilor avea planuri, fie să-şi cumpere o casă sau o maşină, fie să plece în concedii la care au visat toată viaţa, acum priorităţile s-au schimbat. Studiul citat arată că 52% din români plănuiau, în urmă cu un an, să achiziţioneze un imobil, însă după nici şase luni lucrurile s-au schimbat radical. Astfel, 47% din români au declarat că nu mai au nici o prioritate de achiziţie pentru acest an, în timp ce 37% din respondenţi se gândesc totuşi să îşi cumpere o locuinţă nouă sau veche. O maşină nouă este ţinta a 11% din români, în timp ce doar 1% plănuiesc să îşi achiziţioneze un teren. Peste 77% din cei interesaţi de achiziţii în cursul acestui an îşi vor asigura componenta de finanţare printr-un împrumut la bancă, doar 14% preferând ratele direct la dezvoltator. "Interes pentru achiziţia de imobile există, iar Programul Prima Casă va stimula şi mai mult cererea prin intermediul acestui proiect. Solicitările pentru contractarea unui credit ipotecar au crescut de la anunţarea proiectului cu 200%", a declarat Anca Bidian.
Citește pe Antena3.ro