x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Va participa Fondul Proprietatea la majorarea de capital a Petrom?

Va participa Fondul Proprietatea la majorarea de capital a Petrom?

29 Oct 2010   •   00:00

Fondul Proprietatea (FP) nu va participa la majorarea de capital pe care Petrom o va realiza după ce statul român îşi va vinde cele 9,84% din acţiuni. Cel puţin asta asta reiese din anexa la convocatorul Adunării Generale a Acţionarilor la FP.



"Fondul Proprietatea nu va achiziţiona participaţii în alte societăţi, nu va vinde niciuna din participaţiile din portofoliu şi nu va participa la majorările de capital ale societăţilor din portofoliu. Se previzionează că veniturile din dividende în anul 2011 vor fi similare cu veniturile din dividende din anul 2010. (...) Toate disponibilităţile vor fi plasate în instrumente ale pieţei monetare, iar rata medie anuală a dobânzii în anul 2011 este estimată la nivelul de 7%", se menţionează în anexa convocatorului.

Statul vrea să vândă 9,84% din titlurile Petrom, bani care să ajungă la bugetul de stat, şI ulterior să participe la majorarea de capital de până la 600 milioane de euro pe care OMV vrea să o facă.

Fondul Propietatea (FP) estimează că va obţine în 2011 un profit net de 207 milioane de lei, cu circa 6% mai mare decât câştigul programat pentru acest an, de 194,93 milioane lei, potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul viitor.

Astfel, FP speră că va înregistra venituri de 299,33 milioane de lei, cu 8% mai mari decât cele bugetate pentru 2010, de 277 milioane de lei. Dividendele bugetate sunt în sumă de 209,27 milioane de lei, în timp ce FP ar urma să încaseze 90 de milioane de lei din dobânzi.

Totodată, bugetul prevede cheltuieli de 92,33 milioane de lei, cu 17,8% mai mari decât cele anticipate pentru acest an, de 78,32 milioane de lei. Cea mai mare parte a cheltuielilor, de 66,88 milioane de lei ar urma să fie destinate serviciilor executate de către terţi şi asimilate, în timp ce cheltuielile privind comisioanele, onorariile şi cotizaţiile au fost programate la 13,43 milioane de lei, iar cele cu impozite şi taxe la opt milioane de lei.

Totodată, fondul estimează că va distribui integral profitul din 2010 sub formă de dividende.

Fondul Proprietatea nu va fi listat la nici o bursă internaţională în anul 2011, se mai spune în documentul citat.

Potrivit celor mai recente date obţinute de la Depozitarul Central, capitalul social subscris şi vărsat al Fondului Proprietatea este de 13,77 miliarde de lei, fiind deţinut de 4.437 de acţionari. Cel mai mare acţionar este Ministerul Finanţelor, cu 44,7% din capital. Persoanele fizice controlează 5,39 miliarde de acţiuni, ceea ce reprezintă 39,15% din capitalul social, iar restul acţiunilor, reprezentând 16,13% din capital, sunt deţinute de companii.

×
Subiecte în articol: economic