x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vanzarea Tractorul, in linie dreapta

Vanzarea Tractorul, in linie dreapta

de Elena Stan    |    17 Noi 2005   •   00:00
Vanzarea Tractorul, in linie dreapta

Indienii de la Mahindra & Mahindra au intrat in linie dreapta cu negocierile privind cumpararea societatii Tractorul Brasov. Intre timp, protestele sindicalistilor de la Tractorul au incetat datorita promisiunilor Executivului.

"Executivul ne-a promis ca in sedinta de guvern de joi se va aproba acordarea unei subventii in valoare de 150 de miliarde de lei pentru achizitionarea de tractoare de catre tarani si se vor gasi solutii de plata a facturilor restante. De asemenea, s-a convenit ca numarul persoanelor disponibilizate sa fie stabilit in urma unei analize a locurilor de munca la sediul societatii", ne-a declarat Apostu Gheorghe, liderul sindical de la Tractorul. Sindicalistii se vor reuni luni dis-de-dimineata si vor hotari daca protestele continua.

PRIORITATI. Preluarea companiei brasovene face parte din strategia de dezvoltare a Mahindra & Mahindra. "Preluarea Tractorul este extrem de importanta. Am investit multi bani si mult timp pentru a prelua aceasta companie. Este de fapt capul de pod al Indiei in piata europeana", declara recent Arun Nanda (foto), directorul executiv al societatii indiene.

×
Subiecte în articol: economic