Pieţele financiare sunt afectate de fenomene care au explicaţii în evenimente punctuale, precum schimbarea la vârful FED, datele economice din SUA şi o corecţie a preţului acţiunilor, dar nu pot fi interpretate ca un semn de criză, susţine Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).
"Eu am spus şi repet că nu este un semn de criză. Au fost şi proroci care s-au grăbit să spună că gata începe o nouă criză. Nu este un semn de criză. Nu este vânt de recesiune, nu este vânt de şomaj. De ce să fie criză?", a declarat marţi, Adrian Vasilescu.
Potrivit acestuia, pieţele financiare internaţionale sunt afectate de câteva fenomene care au explicaţii în evenimente punctuale şi care nu au nicio tendinţă de a-şi ramifica şi întinde efectele. Adrian Vasilescu a menţionat instalarea noului preşedinte al FED, Jerome Powell, datele economice din SUA care arată o creştere a veniturilor şi o restrângere a şomajului la un nivel record, precum şi o corecţie aşteptată a burselor după o creştere masivă a acţiunilor anul trecut.
Acesta a precizat că efectele s-au simţit şi pe piaţa din România. Luni, principalii indici ai bursei de pe Wall Street, Dow Jones Industrial Average şi S&P 500 Index, au înregistrat cel mai semnificativ declin din 2011, în condiţiile în care investitorii au estimat că Rezerva Federală a SUA (Fed) va fi nevoită să majoreze rapid dobânzile după ce randamentul la obligaţiunile de stat pe 10 ani a atins cea mai ridicată valoare din ultimii patru ani.
Turbulenţele de au coincis cu instalarea noului preşedinte ale Fed, Jerome Powell, care a dat asigurări că sistemul financiar american este "mai solid şi mai rezistent" decât înainte de criza financiară globală. Marti insa,Bursa de la New York a revenit pe creştere la debutul şedinţei, toti indicii intrand în teritoriul pozitiv. AGERPRES