x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Veşti bune pentru fermieri! Alocare - surpriză pentru subvențiile restante

Veşti bune pentru fermieri! Alocare - surpriză pentru subvențiile restante

07 Iul 2017   •   10:05
Veşti bune pentru fermieri! Alocare - surpriză pentru subvențiile restante

Vestea mult aşteptată de fermieri a fost confirmată zilele trecute de către oficiali ai Ministerului Finanțelor Publice. Este vorba despre restanțele din plățile APIA pe 2016, ce urmează să fie distribuite în conturile a peste 11.000 de fermieri.

Alocarea de fonduri, la care puţini fermieri mai sperau, este rezultatul unei măsuri legislative care prevede deblocarea a 33 de milioane de euro pentru plăţile APIA pe anul trecut.

Totalul rambursărilor europene pentru agricultură se ridică astfel la 2,624 miliarde de euro, după această ultimă tranșă, aferentă lucrărilor de anul trecut, și consolidează poziția României de pe primul loc în clasamentul UE privind fondurile europene atrase și utilizate în agricultură.

Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a dispus măsuri cu caracter excepțional la nivelul Trezoreriei București, pentru finalizarea întregii proceduri legale, pentru ca o ultimă tranșă de subvenții agricole să ajungă la fermierii români, respectiv subvențiile destinate susținerii producției vegetale..........

Citește continuarea AICI

×