x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vești proaste pentru datornici. Ce se va întâmpla cu ratele la bancă de la 1 iulie 2024

Vești proaste pentru datornici. Ce se va întâmpla cu ratele la bancă de la 1 iulie 2024

19 Iun 2024   •   13:15
Vești proaste pentru datornici. Ce se va întâmpla cu ratele la bancă de la 1 iulie 2024

Schimbări importante sunt pregătite pentru românii cu rate la bancă, dar și pentru cei care vor să-și cumpere o locuință.

Românii care au credite în lei, cu dobândă variabilă, vor plăti rate nesemnificativ mai mici la bănci. De la 1 iulie, cotația IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, va scădea ușor, de la 5,90%, cât este în prezent, la 5,86%.

De exemplu, la un credit ipotecar în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata actuală va scădea, în medie, de la 1 iulie, cu 7 lei. Toate acestea după ce rata a crescut cu peste 600 de lei în ultimii 2 ani.

Veștile nu sunt bune nici pentru cei care nu au încă un credit, însă iau în calcul să acceseze unul. Apartamentele noi din marile orașe continuă să se scumpească, atingând niveluri record la nivel național.

Specialiștii estimează o nouă valoare medie record pentru București, de 1723 euro/mp, reprezentând un avans anual de peste 11%.

Un nou nivel maxim a fost atins și pe segmentul apartamentelor vechi, 1705 euro/mp.

Scumpiri sunt și în alte mari orașe, precum Brașov sau Iași.

Persoanele care nu au o rată și nici nu se gândesc să își cumpere un apartament, plătesc tot mai mult pentru chirie. Datele oficiale arată o scumpire medie de 11% pentru chirii în ultimul an, potrivit Antena3 CNN.

×
Subiecte în articol: rate banca locuinta credit