x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Viziune - Management austriac la grupul Tender

Viziune - Management austriac la grupul Tender

de Florina Zainescu    |    03 Dec 2007   •   00:00
Viziune - Management austriac la grupul Tender
Sursa foto: DRAGOS ROBATZCHI/

Omul de afaceri Ovidiu Tender a infiinţat o firmă in Austria pentru managementul companiilor energetice pe care le deţine



Omul de afaceri Ovidiu Tender a infiinţat la Viena o nouă companie Vulcan International , care se va ocupa de managementul tuturor firmelor din Grupul Energetic Tender: Vulcan, FECNE, Nuclearmontaj şi Nuclearmontaj International, din Bucureşti, şi UPRUC, din Făgăraş.

In noua companie vor lucra specialişti austrieci in inginerie şi management industrial, aceasta urmănd să devină operaţională la 1 ianuarie 2008, a anunţat Ovidiu Tender. Din acel moment, firmele din Grupul Energeic vor incheia contracte de management cu Vulcan Internaţional şi se vor supune deciziilor specialiştilor austrieci. "Romănii sunt foarte buni, dar probabil că nu i-am găsit eu", a motivat Tender decizia de a incredinţa experţilor străini conducerea firmelor sale. "Echipa managerială austriacă este formată din cei mai buni specialişti, oameni care au avut puterea să renunţe la locuri de muncă foarte bune, sigure, pentru a veni să lucreze la noi", a adăugat el. Ovidiu Tender va controla integral Vulcan International.


INVESTIŢII. Pe lăngă schimbarea managementului, omul de afaceri are un plan curajos de investiţii pentru următorii ani. Astfel, Vulcan Bucureşti - firmă care produce utilaj energetic şi petrolier, componente pentru centrale nuclear electrice şi utilaje grele pentru diverse industrii va efectua in intervalul 2008-2010 investiţii in valoare de 38 de milioane euro, dintre care 20 de milioane euro vor reprezenta fonduri structurale. "Am investit două milioane de euro in acest an, iar restul de pănă la 40 de milioane de euro vor fi investiţi pănă in 2010 din resurse proprii, aport in numerar al acţionarilor şi bani atraşi din fonduri structurale", a declarat sămbătă Cristian Marinescu, directorul comercial al firmei. Din fondurile structurale, Vulcan vrea să finanţeze investiţii de modernizare şi dotare cu utilaje şi echipamente. Ţinta acestor investiţii este ca firma, care are o capacitate anuală de producţie de 8.000-15.000 de tone, să poată atrage căt mai mult din cele 11,3 trilioane de dolari, la căt este estimat necesarul de investiţii in infrastuctura energetică mondială in intervalul 2005-2030. "Orice procent din această sumă, dacă ne-ar reveni, ar fi foarte bine", a punctat Ovidiu Tender. Tender a adăugat că, pentru o parte din echipamentele necesare construirii reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, Vulcan este singurul furnizor, avănd atăt capacitatea de producţie, căt şi autorizaţiile necesare.

Potrivit oficialilor Vulcan, firma deţine o cotă de piaţă de 25% in Romănia, pe segmentul de utilaje energetice, şi de 14% la nivel european. Pentru unităţi de pompare, Vulcan controlează 88% din piaţa romănească şi 9% la nivel mondial.

Tender consideră că, prin investiţiile realizate şi imbunătăţirea managementului, capitalizarea fabricii ar putea creşte de circa zece ori in următorii trei ani, dănd exemplul a două companii din Croaţia şi Polonia, care au o structură asemănătoare cu cea a Vulcan. Fabrica a consemnat in primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 32,59 milioane de lei şi o pierdere de 7,69 milioane de lei. Tender a precizat că la finele anului pierderea se va diminua şi speră că in 2008 compania va intra pe profit. "Cănd va intra pe profit, Vulcan va fi mutată pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti", a mai spus Tender.


IMOBILIARE. Grupul Tender şi-a prezentat şi planurile in domeniul afacerilor imobiliare. Divizia imobiliară a grupului - Trustee va dezvolta un proiect rezidenţial de 280 de locuinţe in zona de nord a Capitalei, lăngă complexul Petrom City, a declarat Dan Manolache, preşedintele societăţii. Lucrările de construcţie vor incepe in luna martie 2008, valoarea de piaţă a proiectului fiind de circa 60 de milioane de euro. Investiţia presupune construcţia a şase blocuri, suprafaţa construită fiind de 34.000 de metri pătraţi. Locuinţele vor avea 80-160 mp, insă vor fi şi penthouse-uri de 300 mp. Preţul de vănzare va fi de circa 2.000 de euro/mp. Trustee mai deţine două terenuri in aceeaşi zonă, pe care va dezvolta spaţii de birouri şi eventual hoteluri, in funcţie de proiectul final al Petrom City. Tot pentru anul viitor firma are programată dezvoltarea unor proiecte imobiliare in Serbia. "Avem căteva terenuri in oraşe importante precum NiÅ¡, Belgrad şi KruÅ¡evac", a declarat Manolache. De asemenea, compania are proiecte in Brazilia şi in Dubai. In Dubai se vor construi spaţii de birouri de 35.000 mp. Lucrările ar trebui să inceapă in 2008. "Brazilia este un proiect mai vechi pe care l-am actualizat. Avem 500.000 mp pe Coasta de est, la Atlantic. Vom face locuinţe de vacanţă şi un port. Vom incepe probabil in 2009, pentru că durează mai mult obţinerea avizelor şi autorizaţiilor pentru port", a spus Dan Manolache.

×
Subiecte în articol: economic milioane tender vulcan