Compania Hidroelectrica s-a reîntors în insolvenţă, în urma admiterii, de către Curtea de Apel Bucureşti, a unor recursuri ale 'băieţilor deştepţi', a declarat marţi Remus Vulpescu, fost membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA.
'Hidroelectrica s-a întors în insolvenţă în urma unei pronunţări de către Curtea de Apel Bucureşti a hotărârii de admitere a unor recursuri a căror pronunţare fusese amânată pentru astăzi (marţi n.r). În principal ele sunt cunoscute publicului ca recursurile 'băieţilor deştepţi' la hotărârea de închidere a procedurii. Judecătorul sindic al Tribunalului Bucureşti închisese procedura, Hidroelectrica ieşise din procedura insolvenţei, era liberă să implementeze management profesionist, era liberă să se dezvolte, era liberă să investească, era liberă să se listeze pe bursa de la Bucureşti şi pe cea de la Londra', a explicat Vulpescu, la Digi24.
El a precizat că aceste progrese vor fi suspendate, iar listarea la bursă nu mai poate fi luată în discuţie, cel puţin în cursul acestui an.
'Toate aceste progrese sunt acum suspendate şi pot fi anulate, dărâmate de către hotărârea Curţii de Apel, pe care nu îmi permit să o critic sub aspectul corectitudinii şi legalităţii pentru că nici măcar nu îi cunosc motivarea. Reintrarea în insolvenţă înseamnă că listarea pe bursele de la Bucureşti şi Londra în cursul anului 2014 nu mai poate fi luată în discuţie, cel puţin nu în calendarul iniţial convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi cu marii investitori străini, înseamnă că tot ce a reprezentat progrese pe managementul profesionist, Consiliu de Supraveghere numit conform Ordonanţei 109/2011 şi Directoratul acum în proces de selecţie şi pe punct de a fi numit un Directorat competent, bun profesionist, sunt iarăşi teme care trebuie suspendate şi direcţii în care nu se mai pot face progrese', a mai spus Remus Vulpescu.
Pe de altă parte, în 20 februarie, Remus Borza, fostul administrator judiciar al companiei în timpul primei perioade de insolvenţă şi preşedinte al Consiliului de Supraveghere Hidroelectrica până în decembrie 2013, declara, pentru AGERPRES, că la Curtea de Apel se judecă contestaţiile depuse de traderii de energie cu privire la denunţarea contractelor bilaterale cu Hidroelectrica iar miza recursurilor 'băieţilor deştepţi' este de 1,3 miliarde lei.
'Curtea de Apel Bucureşti judecă joi (20 februarie - n.r.) recursuri ale traderilor împotriva sentinţelor date de Tribunalul Bucureşti prin care s-au respins contestaţiile la măsurile administratorului judiciar Euro Insol de respingere a creanţelor sau a sumelor reprezentând daune interese pentru denunţarea contractelor de furnizare de energie încheiate cu Hidroelectrica. Procesele vizează acele contestaţii însumând 1,3 miliarde de lei. Acesta este miza care se judecă astăzi (joi, 20 februarie - n.r.). Miza recursurilor băieţilor deştepţi este de 1,3 miliarde lei, daune interese solicitate ca urmare a anulării de către administratorul judiciar a contractelor bilaterale. În a doua etapă urmăresc redeschiderea procedurii de insolvenţă, unde să mai repună pe tapet legalitatea măsurilor administratorului judiciar de denunţare a contractelor. În final ei urmăresc repunerea în vigoare a contractelor încheiate în 2003, prelungite în 2009 şi valabile până în 2018', a explicat Remus Borza în 20 februarie.
În luna aprilie a anului trecut, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţiile traderilor de energie formulate împotriva măsurilor administratorului judiciar Euro Insol de neînscriere a creanţelor acestora în Tabelul Preliminar al creanţelor debitoarei Hidroelectrica, înregistrat în septembrie 2012.
Remus Borza a fost administratorul judiciar al Hidroelectrica în perioada în care compania a fost în insolvenţă (iunie 2012 - iunie 2013).