x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Gigi Becali, probleme cu datoriile de la Avicola Iaşi! Nu mai e favorizat la rambursarea lor

Gigi Becali, probleme cu datoriile de la Avicola Iaşi! Nu mai e favorizat la rambursarea lor

14 Dec 2015   •   15:00
Gigi Becali, probleme cu datoriile de la Avicola Iaşi! Nu mai e favorizat la rambursarea lor
Sursa foto: Gigi Becali / ziaruldeiasi.ro

Curtea de Apel Iaşi a anulat contractul de ipotecă dintre Avicola SA Iaşi, companie falimentară, şi patronul clubului de fotbal Steaua, Gigi Becali.

Astfel, Becali nu va mai fi favorizat la plata datoriilor, ci va aştepta rambursarea obligaţiilor ca un creditor obişnuit, scrie ziaruldeiasi.ro.
 
Aşadar, omul de afaceri Gigi Becali a primit o lovitură puternică din partea unui creditor al societăţii Avicola, recent intrată în faliment. Fostul furnizor de pui al firmei ieşene, SC Emanuel Onofrei SNC din Botoşani, a încercat pe mai multe căi juridice să demonstreze că Becali a fost înregistrat pe nedrept la masa credală cu o creanţă garantată de 25,4 milioane lei, însă abia luna trecută, Curtea de Apel Iaşi a decis să anuleze contractul de ipotecă din 2010 prin care latifundiarul bucureştean ar fi împrumutat Avicola.

„Prin decizia civilă nr. 638 din 16.11.2015 - Admite recursul formulat de SC EMANUEL ONOFREI SNC, prin administrator judiciar CII Boris Balanovici, împotriva sentinţei civile nr. 2126/2014 din 10 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II civilă-faliment, hotărâre pe care o modifică în parte, în sensul că: Admite acţiunea formulată de creditoarea SC EMANUEL ONOFREI SNC, prin administrator judiciar CII Boris Balanovici în contradictoriu cu debitoarea SC AVICOLA Iaşi SA şi pârâtul Becali George. Dispune revocarea contractului de ipotecă nr. 160 din 15 ianuarie 2010, încheiat între Becali A. George şi SC AVICOLA Iaşi SA, autentificat la Biroul Notarului Public Macovei Raluca Mihaela sub nr. 160 din 15 ianuarie 2010. Irevocabilă”, potrivit soluţiei pe scurt publicată pe site-ul instanţelor de judecată.
 
Nicu Onofrei, patron al firmei SC Emanuel Onofrei SNC, intrată şi ea între timp în insolvenţă, are de recuperat peste 1,5 milioane lei de la Avicola de aproape şapte ani. În 2009, Nicu Onofrei a început afacerile cu Gigi Becali şi îi livra cantităţi semnficative de pui. După o primă livrare plătită de firma lui Becali, Onofrei a mai furnizat pui în valoare de 1,56 milioane lei, dar a primit în schimb bilete la ordin care au fost refuzate de bănci la data scadenţei pe motiv că nu sunt suficienţi bani în cont.

„Până acum am avut mai multe termene de plată care nu s-au respectat. Problema este că suntem legaţi de mâini şi de picioare, pentru că următoarele serii de pui tot lor trebuie să le livrăm, în condiţiile în care nu avem alt procesator în zonă”, declara Nicu Onofrei, în decembrie 2009, pentru Monitorul de Botoşani.

Din cauza acestei relaţii comerciale, Emanuel Onofrei SNC a intrat în insolvenţă, iar în noiembrie 2014 administratorul judiciar al firmei botoşănene a deschis în instanţă pauliană (revocatorie) împotriva Avicola, a lui Becali şi a administratorului judiciar Corneliu Mititelu.


×