x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Grindeanu: Peste 100 km de autostradă și drumuri expres, finalizați până la sfârșitul anului

Grindeanu: Peste 100 km de autostradă și drumuri expres, finalizați până la sfârșitul anului

de Redacția Jurnalul    |    30 Noi 2023   •   15:00
Grindeanu: Peste 100 km de autostradă și drumuri expres, finalizați până la sfârșitul anului
Facebook Sorin Grindeanu

Până la sfârșitul anului ar urma să fie finalizați peste 100 de kilometri de autostradă și drumuri expres, susține ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„După cei 13,55 km din autostrada Transilvania (Nușfalău – Suplacu de Barcău), dar și cei 19 km din autostrada de centură a capitalei (A0 Nord Lot 2) urmează alte vești bune atât pentru A3 (Chețani - Câmpia Turzii), partea de Sud a A0, cât și pentru drumul expres Craiova - Pitești (tronsonul 3, Valea Mare - Colonești) și drumul expres Arad – Oradea”, a arătat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai scris că Guvernul își menține ținta asumată ca până la finalul lui 2024 să se adăuge infrastructurii rutiere a României, în medie, 250 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: autostrazi drumuri expres
Parteneri