x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Aproape 30.000 de români tranzacţionează activ la bursă, de la 16.000 în urmă cu doi ani

Aproape 30.000 de români tranzacţionează activ la bursă, de la 16.000 în urmă cu doi ani

01 Dec 2021   •   10:20
Aproape 30.000 de români tranzacţionează activ la bursă, de la 16.000 în urmă cu doi ani

Circa 28.250 de investitori tranzacţionau activ la bursa de la Bucureşti la final de septembrie 2021, adică au realizat cel puţin o tranzacţie în ultimele şase luni, aşadar din martie, ceea ce potrivit datelor reprezintă circa 40% din numărul total de investitori.

Potrivit datelor transmise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la solicitarea ZF, la septembrie 2021 „numărul cumulat al conturilor de clienţi activi ai SSIF a fost de 28.247. Un client poate deschide simultan con­turi la mai multe societăţi de servicii de investiţii financiare. Ce înseamnă client activ activ? „Client activ – acel client pentru care este efectuată cel puţin o tranzacţie în ultimele 6 luni“, potrivit ASF.

Pe de altă parte, nu­mărul total de inv­es­titori la sep­tem­brie 2021 era de 74.430 de investitori, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi lună din 2020, respectiv 13.000 de investitori, evoluţia fiind susţinută pe de-o parte de noile companii intrate la tranzacţionare iar de pe altă parte de randamentele substanţiale în contextul revenirii burselor şi într-un climat cu scumpiri accelerate.

Spre comparaţie, în septembrie 2020, numărul investitorilor activi era de circa 19.620, iar în septembrie 2019 de 17.320, potrivit ASF.

Creşterea numărului de investitori a fost determinată în mare parte de noile listări de anul acesta, adică aproape 20 de companii au venit cu acţiuni în ringul de tran­zacţionare. La nivelul primelor 11 luni indicii bursieri locali rămân în teritoriul pozitiv, cel mai mare avans fiind înregistrat de indicele dividendelor, respectiv 32%.

Cele 84 de companii listate pe piaţa principală a Bursei au ajuns la finele lunii noiembrie la o capitalizare de 215 miliarde de lei (44,2 miliarde de euro) după ce au depăşit în premieră 200 de miliarde de lei în luna august.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bursa