x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Bursa închide în scădere şedinţa de marţi

Bursa închide în scădere şedinţa de marţi

14 Mai 2019   •   22:50
Bursa închide în scădere şedinţa de marţi

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o depreciere de 0,35%, la 8.135,82 puncte.

Valoarea totală a tranzacţiilor a urcat la 45,129 milioane de lei (9,478 milioane euro), de la 27,048 milioane de lei (5,681 milioane euro), luni.

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat tot o scădere de 0,35%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,21%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,37%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,56%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat un declin de 0,7%.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 13,97 milioane de lei, urmate de titlurile Romgaz - 8,90 milioane de lei şi ale Fondului Proprietatea - 4,49 milioane de lei. 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prebet, care s-au apreciat cu 9,38%, Electromagnetica (+4,01%) şi Şantierul Naval Orşova (+2,88%). 

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Grupul Industrial Electrocontact, care au pierdut 11,11% din valoare, Alro (-5,75%) şi Electroputere (-5,26%).

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa scadere