x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii CIECH Soda România vrea să construiască o centrală termică la Râmnicu Vâlcea 

CIECH Soda România vrea să construiască o centrală termică la Râmnicu Vâlcea 

25 Oct 2019   •   14:19
CIECH Soda România vrea să construiască o centrală termică la Râmnicu Vâlcea 
Sursa foto: antena1

Compania poloneză CIECH Soda intenționează să-și contruiască propria centrală termică la Râmnicu Vâlcea, după ce în luna august a trebuit să-și închidă fabrica de sodă. În acest sens urmează să se poarte negocieri cu reprezentanții Consiliului Județean și ai CET Govora,  arată societatea într-un comunicat. Producția la fabrica de sodă este momentan oprită din cauza faptului că noile condiții impuse de furnizor, respectiv CET Govora, nu au putut fi îndeplinite. 

“Fabrica de sodă se află în stand-by după suspendarea aprovizonării cu abur de către CET Govora, însă compania continuă demersurile pentru a găsi o soluție sustenabilă pentru livrările de abur industrial, o resursă prețioasă pentru platforma chimică și nu numai. Cu toate că rămâne deschisă colaborării cu autoritățile publice pentru a găsi o variantă optimă pentru comunitate și partenerii locali, în cazul în care acest scenariu nu va beneficia de sprijin, CIECH Soda România ia în calcul varianta unui proiect propriu adaptat doar la necesitățile sale. O astfel de opțiune este în prezent în curs de analizare”, arată compania.

Înainte de a fi oprită productția, fabrica achiziționa circa 60% din energia termică produsă de CET Govora.

Uzinele Govora au fost preluate de societatea poloneză în anul 2006. CIECH Soda România este singurul producător de sodă calcinată din țară și avea anul trecut peste 4.000 de angajați. 


 

×
Subiecte în articol: centrala termica