Experţii Grupului Milvus din Târgu Mureş, parteneri din partea României în Proiectul "Transgreen - Infrastructură verde în Carpaţi" propun o serie de modificări la traseul preconizatei autostrăzi Târgu Mureş-Iaşi, pe motiv că, în forma vehiculată, aceasta ar putea fragmenta şi perturba unele ecosisteme valoroase incluse în arii naturale protejate, inclusiv siturile de interes european Natura 2000.
"Noi vrem ca această autostradă să fie făcută în aşa fel încât să diminuăm cât se poate de mult efectele negative. Marea majoritate a acestor specii are anumite mişcări sezonale, care sunt foarte importante în biologia lor. Introducând în habitatele naturale o barieră de acest gen, aproape impermeabilă, creăm această problemă de izolare a populaţiilor, a subpopulaţiilor speciilor şi, asta ştim deja de foarte mult timp că, în momentul în care o populaţie se izolează, practic putem vorbi de mai multe populaţii mici şi, cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai sensibile la efectele negative", a declarat Kelemen Marton, expert biolog în cadrul Grupului Milvus, joi, într-o conferinţă de presă.
Ecologiştii susţin că dezvoltarea reţelei de autostrăzi şi căi ferate ce conectează între ele puncte cheie ale României, şi apoi cu restul Europei, este un proces în plină desfăşurare, iar planurile de dezvoltare a acestor tipuri de infrastructură prevăd traversarea Munţilor Carpaţi, fapt ce ar putea duce la crearea de bariere şi din acest motiv se caută soluţii.
Proiectul Transgreen este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi are un buget total de aproape 2,5 milioane de euro.
Sursa: www.agerpres.ro