Investiţiile străine directe au crescut în primele 10 luni din 2019 cu 1,13% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 4,822 miliarde de euro, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.
"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,822 miliarde de euro (comparativ cu 4,768 miliarde de euro în perioada ianuarie - octombrie 2018), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 4,205 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 617 milioane euro", se menţionează într-un comunicat al BNR.
Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primele 10 luni din 2019, cu 1,53%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 4.646 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Cele 4.646 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 18,309 milioane dolari, în scădere cu 43,8% faţă de perioada ianuarie - octombrie 2018.
Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 47.239, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 13,223 miliarde de dolari, în 5.258 de firme.