x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Acţiunile Netflix s-au apreciat cu 16% pe bursă

Acţiunile Netflix s-au apreciat cu 16% pe bursă

de Redacția Jurnalul    |    20 Oct 2023   •   00:40
Acţiunile Netflix s-au apreciat cu 16% pe bursă
Sursa foto: Hepta

Raliu de 16% pe acţiunile Netflix. Aproape nouă milioane de abonaţi noi au fost înregistrați în T3, aceasta fiind cea mai mare creştere de la maximele atinse în pandemie, potrivit Ziarului Financiar.

Acţiunile Netflix (simbol bursier NFLX) se apreciau cu 16% la startul şedinţei de tranzacţionare de joi, 19 octombrie, după ce platforma de streaming a întrecut aşteptările Wall Street-ului privind rezultatele aferente celui de-al treilea trimestru, conform CNBC.

Compania a raportat o creştere netă a abonaţilor de 8,8 milioane, cu multe peste prognoze, marcând astfel cea mai bună evoluţie din T2/2020, deci de la începutul pandemiei de coronavirus. Netflix a mai declarat că se aşteaptă la o marjă operaţională de 20% pentru 2023, la limita superioară a previziunilor lansate anterior.

În cel mai recent trimestru, Netflix a luat măsuri drastice în ceea ce priveşte partajarea parolelor, limitând utilizarea unui cont la o singură gospodărie. În plus, grupul a adăugat o nouă opţiune de abonament care permite utilizatorilor să plătească mai puţin dacă vizualizează reclame înainte şi în timpul filmelor/serialelor.

De asemenea, rezultatele publicate după închiderea şedinţei de tranzacţionare de miercuri au surprins analiştii cu o estimare similară despre numărul de abonaţi în actualul trimestru, plus-minus „câteva milioane”.

Veniturile din T3/2023 au însumat 8,5 miliarde de dolari, în creştere cu 7,8% an/an. Profitul net s-a majorat de la 1,4 miliarde la 1,67 miliarde de dolari, reiese din raportul trimestrial.

Acţiunile NFLX sunt pe plus cu 48% în ultimele 12 luni, dar rămân cu mult sub nivelurile record din 2021 pe fondul temerilor investitorilor privind competiţia tot mai acerbă din industria de streaming. Anul acesta, acţiunile au urcat cu 37%, în linie cu dinamica indicelui Nasdaq 100.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Netflix bursa