x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Planificarea financiară pentru afacerile mici și mijlocii: 3 aspecte-cheie de care să ții cont

Planificarea financiară pentru afacerile mici și mijlocii: 3 aspecte-cheie de care să ții cont

16 Mai 2023   •   10:33
Planificarea financiară pentru afacerile mici și mijlocii: 3 aspecte-cheie de care să ții cont
Sursa foto: shutterstock.com

Unul dintre aspectele importante când ești la început de drum în construirea propriei afaceri este să înveți să ai grijă de finanțele tale. De abilitățile tale de a gestiona resursele financiare depind generarea de profituri, ținerea sub control a cheltuielilor și menținerea unui nivel optim de lichidități, astfel încât afacerea să fie solvabilă.

Conform unui studiu realizat de CB Insights, 38% dintre afaceri eșuează din cauza cashflow-ului deficitar și a imposibilității de a obține surse de finanțare. Din această perspectivă, planificarea financiară este esențială pentru că te ajută să eviți astfel de situații.

 

Descoperă 3 aspecte importante de care să ții cont în planificarea financiară a afacerii tale.

1.Optează pentru resurse de finanțare potrivite

Una dintre principalele provocări ale unui business la început de drum este gestionarea fluxului de numerar. Vânzările sunt fluctuante și încă nu există clienți fideli care să asigure minimul necesar de venituri pentru desfășurarea activității. Cu toate acestea, taxele, facturile și obligațiile față de furnizori trebuie plătite la timp. De aceea, este important ca orice proprietar de afacere să știe să aleagă o sursă de finanțare potrivită, cum ar fi creditul pentru firmă. Iată ce avantaje poate aduce un credit IFN businessului tău, dacă ai cel puțin 12 luni de activitate:

  • aplicare și aprobare rapidă, 100% online;
  • posibilitatea de a obține 100.000 de lei, pe o perioadă de maximum 24 de luni pentru capital de lucru si pana la 48 de luni pentru investitii, cu dobândă variabilă care se calculează în funcție de valoarea ROBOR la 6 luni;
  • posibilitatea de a amâna plata ratei pentru 30 de zile, dacă firma are un comportament bun de plată la creditele în derulare.

 

2.Păstrează un echilibru între nevoile financiare personale și cele de business

În special dacă mica ta afacere pleacă de la un hobby, probabil ți se pare normal ca profitul pe care îl obții să îl folosești atât pentru îndeplinirea nevoilor financiare personale, cât și pentru cele ale afacerii. Cu toate acestea, nu uita că nevoile legate de business sunt diferite de cele personale și, dacă îți dorești un business de succes pe termen lung, ar trebui să găsești un echilibru între ele.

De exemplu, în ceea ce privește nevoile de business, încearcă să investești în achiziții justificate, care să ducă la creșterea profitului afacerii. Astfel de investiții pot fi: achiziția de utilaje moderne, extinderea liniei de producție, achiziția unor studii de piață pentru a identifica modificări în comportamentul consumatorilor etc.

Un exemplu de investiție care poate reprezenta mai degrabă o ambiție personală decât o nevoie de business este achiziția unei mașini de lux. O astfel de achiziție nu adaugă valoare afacerii tale, în special atunci când ești la început de drum. Dacă totuși călătorești mult în interes de afaceri, ai putea să achiziționezi o mașină care să fie ușor de întreținut și care să nu presupună costuri mari pentru combustibil.

În același timp, administrarea afacerii tale trebuie să îți aducă și satisfacție personală, motiv pentru care poți să îți îndrepți atenția și asupra nevoilor financiare personale. De exemplu, în funcție de posibilitățile afacerii, poți să aloci un mic procent din profit pe care să îl distribui ca dividende la finalul anului. Cu ajutorul sumei de bani pe care o încasezi, poți să creezi un plan de economii pentru copii sau să investești pentru a-ți crește siguranța financiară de care ai nevoie în perioada de pensionare.

3.Gestionează cashflow-ul corect

Gestionarea eficientă a cashflow-ului menține sănătatea financiară a afacerii tale și îți permite să ai mereu la îndemână resurse financiare pentru procesele operaționale, plata taxelor și a impozitelor. Totodată, atunci când cashflow-ul este în echilibru, poți să iei decizii financiare pe termen lung și să realizezi investiții orientate spre dezvoltarea businessului.

Iată 3 metode prin care poți să gestionezi eficient cashflow-ul afacerii tale:

  • Planifică bugetul. Crearea unui buget detaliat, care să includă veniturile și cheltuielile, este una dintre cele mai la îndemână metode pentru a gestiona eficient cashflow-ul. Bugetul ar trebui să includă veniturile și cheltuielile afacerii, astfel încât să poți vedea suma disponibilă în conturile afacerii tale în orice moment. Este important să actualizezi bugetul în mod regulat pentru a putea lua decizii informate despre investiții și alte cheltuieli.
  • Monitorizează facturile și plățile. Asigură-te că facturile sunt trimise în timp util, iar clienții tăi le plătesc la timp. Dacă întâmpini probleme cu plățile, încearcă să găsești soluții, cum ar fi oferirea de reduceri pentru plățile în avans sau încurajarea clienților să plătească online.
  • Menține stocurile la un nivel optim. În acest mod, poți minimiza costurile de depozitare și de achiziție. Pentru a face acest lucru cu succes și fără prea mult efort, poți să investești într-un software de gestionare a stocurilor care calculează automat nivelul stocurilor pe care ar trebui să îl ai, astfel încât să continui să onorezi comenzile fără probleme.

 

Alegerea unor surse de finanțare potrivite, păstrarea echilibrului între nevoile personale și cele ale businessului, dar și gestionarea eficientă a cashflow-ului sunt cele mai importante 3 aspecte pe care să le ai în vedere în planificarea financiară a afacerii tale. Folosește-te de informațiile din acest articol și menține-ți finanțele sub control.

 

×
Subiecte în articol: cashflow planificare financiara