x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Populaţia va împrumuta din nou statul

Populaţia va împrumuta din nou statul

de Alina Botezatu    |    06 Mai 2015   •   11:10
Populaţia va împrumuta din nou statul
Sursa foto: Diana Oros

Finanţele au anunţat că vor să lanseze, în prima jumătate a anului, o emisiune de titluri de stat pentru populaţie, cu o maturitate de 1-3 ani. Aceste titluri vor costa 1.000 de lei, valoare care este de cinci ori mai mică decât cea de pe piaţa interbancară. „Este o emisiune de redebut al nostru pe segmentul acesta, de retail. Nu am mai emis pentru populaţie din 2005, când emiteam în formă materializată. Randamentele la care emitem noi, statul, sunt destul de mici”, a precizat Ştefan Nanu, directorul Trezoreriei. Pentru a face cunoscut acest instrument, Finanţele vor organiza prezentări în oraşele mari din ţară. 

×