Acesta a fost livrat în decembrie 2023 și face parte din lotul de 2,5 miliarde de lei, dar a fost returnat producătorului din cauza unei defecțiuni la alimentarea cu energie.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuţ Săvoiu, care a acordat un interviu Agerpres.
„A fost o defecţiune cauzată de funcţionarea alimentării cu energie, care a fost înlăturată. Din câte am înţeles, practic s-a înlocuit ceea ce s-a ars - pentru că a fost o variaţie de tensiune, nu cred că asta e important. Mai important este faptul că recepţia nu a fost făcută de către Autoritatea de Reformă Feroviară. Trenul este încă în testare la producător.
Eu cred că paza bună trece primejdia rea, aşa cum am mai declarat. Nu este firesc să fie în circulaţie până când nu se finalizează tot programul de testare, iar programul de testare este un program complex, nu este ceva care se întâmplă peste noapte", a explicat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuţ Săvoiu.
Trenul electric Alstom Coradia Stream face parte din lotul de 37 rame electrice inter-regionale de lung parcurs, contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), și a sosit pe 4 decembrie în Gara de Nord, urmând să intre în teste statice şi dinamice, deoarece acest model de tren nu a mai circulat în România.
Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) vor conecta Capitala cu principalele centre urbane ale ţării. Vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată, notează economica.net
Primele trenuri vor circula pe rutele Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa. Rutele ce vor fi deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj – Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi, potrivit antena3CNN.