x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Metrorex estimează pentru 2018 pierderi de peste 95,3 milioane lei

Metrorex estimează pentru 2018 pierderi de peste 95,3 milioane lei

22 Feb 2018   •   10:29
Metrorex estimează pentru 2018 pierderi de peste 95,3 milioane lei

Metrorex SA estimează pentru anul în curs pierderi brute de 95,364 milioane de lei şi investiţii de 805,813 milioane de lei, potrivit anexei la proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2018 al companiei de transport cu metroul, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

 

Veniturile totale preconizate de companie se ridică la 1,738 miliarde de lei, din care 1,737 miliarde de lei sunt venituri din exploatare. Din acestea, 360,319 milioane de lei sunt subvenţii acordate companiei conform prevederilor legale în vigoare.

Cheltuielile totale prevăzute în BVC pe 2018 sunt de 1,834 miliarde de lei, din care 1,833 sunt cheltuieli de exploatare. Cheltuielile cu bunuri şi servicii se situează la 291,269 milioane de lei, iar cheltuielile cu personalul ajung la 468,738 milioane de lei.

În 2018, Metrorex va cheltui cu salariile 393,671 milioane de lei şi cu bonusurile 33,733 milioane de lei. Cheltuielile cu contribuţiile datorate de angajator sunt de 40,466 milioane de lei. Numărul de personal prognozat la finele anului 2018 este de 4.560, iar câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială ajunge la 7.451,03 lei, iar câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, recalculat conform Legii anuale a bugetului de stat se situează la 5.408,85.

Metrorex are prevăzute creanţe restante de 4,3 milioane de lei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: metrorex pierderi Investitii cheltuieli