Căutăm muncitori. Dăm salarii mici și vrem calificare înaltă

Fabrica de espressoare a De'Longhi de la Jucu a angajat în doi ani peste 500 de români. Unul dintre cele mai mari investitori străini din România din ultimii ani a fost atras de forţa de muncă bine pregătită şi plătită cu salarii mici.

Suntem ieftini? Cei mai ieftini! De exemplu, la momentul zero al italienilor, acum trei ani, când şi-au anunţat investiţia, pentru a plăti salariul unui român, costurile erau, în medie, de 7.650 de euro, anual, conform Eurostat. Eram pe penultimul loc în Uniunea Europeană şi unul dintre ultimele din Europa. După noi mai erau patru ţări. Mai important decât locul ocupat este diferenţa faţă de celelalte ţări europene. Costurile medii cu salariul unui român erau, acum trei ani, de 5,5 ori mai mici decât media UE. Erau de 12,45 ori sub cele din Elveţia, care sunt cele mai mari din Europa, şi de 8,2 ori mai mici decât cele din Suedia, cea mai scumpă ţară din UE, dar cu 65% mai mari decât în Albania.

Costurile cu angajaţii nu sunt totul
Pentru ultimii doi ani, nu există date, dar modificarea costurilor şi veniturilor salariale faţă de UE nu poate fi mare. Este adevărat, salariul minim a urcat cu 50%, iar cel mediu brut cu 21%, dar baza de pornire este extrem de mică. Ca să fie o diferenţă majoră, ar fi fost nevoie de o creştere de 20-50 de ori faţă de acum trei ani. Aceste costuri nu sunt însă totul. „Când se angrenează în proiecte de noi afaceri în România, clienţii şi partenerii noştri au o strategie complexă, în care forţa de muncă este doar unul dintre factori, alături de materia primă, logistica, infrastructura, imobiliarele, piaţa de capital şi multe altele”, ne-a spus Corina Gonteanu, manager marketing şi comunicare al companiei de resurse umane ManpowerGroup România.

În aceste condiţii, este important ca România să depăşească percepţia de ţară cu muncitori ieftini şi bine pregătiţi şi să atragă investiţiile generatoare de locuri de muncă care necesită calificare înaltă şi bine plătită, precizează Bogdan Ion, Country Managing Partner al companiei de consultanţă EY România.

Evoluţia salariului
Costurile cu un salariu minim brut au urcat cu 75%, în ultimii cinci ani. Ele vor fi de 1.292 de lei/lună, la un venit brut de 1.050 de lei, de la 1 iulie. Chiar şi aşa, salariul minim de la noi e de 8 ori mai mic decât în Luxemburg, de 6 ori mai mic decât în Marea Britanie şi de 5,2 ori sub SUA. Salariul mediu a urcat şi el, dar într-un ritm mai mic decât cel minim. Faţă de acum cinci ani, în prezent, costurile cu un salariu mediu brut (2.564 de lei, în aprilie) au urcat, cu 39,5%, fiind de 3.153 de lei.

Să ne mutăm în Asia sau America Latină?
Dacă în Europa stăm prost la capitolul salariu, putem să facem haz de necaz şi să ne uităm la ţări din Asia sau America Latină. Veniturile salariale de la noi, raportate la eficienţă, sunt mai mari decât în India, Thailanda, Chile, Filipine, Maroc şi Guatemala, conform Indexului Forţei de Muncă. Stăm mai bine chiar şi decît vecinii de continent Letonia, Serbia, Ucraina. În plus, muncitorii români nu sunt nici atât de uşor de angajat, precum cei din China, India, SUA, Thailanda, Vietnam, Irlanda, Filipine, Noua Zeelandă, Australia şi Singapore. De asemenea, la productivitate suntem sub Singapore, SUA, Noua Zeelandă. Elveţia, Canada, Norvegia, Macao, Hong Kong, Marea Britanie şi Olanda, asta ca să dăm doar câteva exemple.

Ce analizează investitorii?
Marketing managerul de la ManpowerGroup România a subliniat că, în privinţa forţei de muncă, investitorii au criterii multiple care le permit să evalueze dacă o ţară, regiune sau localitate este potrivită pentru planurile lor. „Criteriile acestea pot fi grupate în patru categorii mari: disponibilitate, costuri, reglementare şi eficienţă, sau productivitate”, a adăugat Corina Gonteanu.
Prin disponibilitate se analizează forţa de muncă dintr-un anumit areal, cu accent asupra calificărilor şi specializărilor din domeniul de activitate al investitorului. Această analiză vizează dimensiunea populaţiei active, numărul de persoane cu specializările cerute şi potenţialul de sustenabilitate şi o eventuală creştere a forţei de muncă (tendinţe de îmbătrânite, catedre de studiu şi număr de absolvenţi etc.).
„Am avut situaţii în care s-a analizat inclusiv disponibilitatea spre navetă sau relocare”, a detaliat Corina Gonteanu.
Criteriul de cost se referă la salarii, fiscalitate şi contribuţii sociale aferente acestora, uneori, şi la eventuale costuri ale formării, dacă personalul este insuficient pregătit. Costurile cu training-ul nu sunt privite ca sumă absolută, ci în raport cu productivitatea şi talentul disponibil.
„Există domenii, precum IT-ul, în care salariile sunt comparabile cu cele din alte ţări, dar România continuă să intereseze pentru că oamenii disponibili sunt bine pregătiţi, eficienţi, creativi şi sunt deci productivi. De altel, în condiţiile unui deficit de talente global, adică o lipsă de oameni cu competenţele şi abilităţile necesare, acolo unde este nevoie de ei, gasirea talentului a ajuns una din principalele preocupări”, a mai spus Corina Gonteanu.

Companiile de software nu analizează doar costul cu salariile
Una dintre industriile care a atras constant investitori în ultimii ani este cea de software şi de servicii IT. Cele mai vizibile investiţii au fost cele de mutare a unor echipe în România sau deschiderea de către multinaţionale a unor centre de servicii la Bucureşti şi în oraşele mai mari ale României.
„Odata cu cresterea numarului acestor investitii au crescut si costurile cu forta de munca, dar principala problema a industriei este numarul insuficient de specialisti. Decizia de a investi in industria software din Romania, insa, nu este exclusiv bazata pe costul cu salariile acestora”, a subliniat Valerica Dragomir, directorul executiv al Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).
De exemplu, investitorii în companii care dezvoltă produse software cu IP (proprietate intelectuală) proprie, costul forţei de muncă nu este un factor care să cântărească atât de mult în decizia de investiţie.
„Un investitor într-o astfel de companie ia în calcul, de regulă, potenţialul de dezvoltare a companiei, cât de inovativă este tehnologia, cât de experimentată este echipa sau ce rezultate au mai avut împreună. În acest caz, costul forţei de muncă face parte din planul de dezvoltare pe termen mediu al companiei în care se investeşte”, a explicat Valerica Dragomir.
În cazul în care firmele din Europa de Vest sau SUA aleg companii româneşti pentru derularea unor proiecte în ţara noastră, România deja nu mai este o ţară ieftină.
Totuşi, pe unele proiecte şi pe unele poziţii, pe cele cu valoare adăugată mică, o companie-client din Vest poate considera că derularea la noi a acelui proiect costă semnificativ mai puţin decât în ţara lui.
„Nu putem asigura însă echipe mari de oameni, pe termen scurt. Numărul de specialişti IT disponibili nu este deoc mare”, a mai spus directorul executiv al ANIS.
În cazul proiectelor cu valoare adăugată mai mare, avantajul de cost pentru compania din Vest care externalizeaza în România este mai mic, dar, în general decizia pentru proiectele respective nu se bazeaza exclusiv pe costul cu forţa de muncă, ci şi pe experienţa şi pe expertiza echipelor, conform Valericăi Dragomir.