Puterea de cumpărare în rândul salariaţilor din România a crescut, în termeni reali, în ultimii doi ani, cu 20,3%, a declarat, sâmbătă, ministrul Muncii, Marius Budăi, în cadrul unei şedinţe a Comisiei de Dialog Social din Botoşani.
Potrivit acestuia, câştigul salarial mediu net era, în luna noiembrie 2018, cu 28,5% mai mare faţă de luna noiembrie 2016, în timp ce indicele preţurilor de consum a crescut, în acelaşi interval de timp, cu 6,8%.
Ministrul susţine că pensia de asigurări sociale de stat a crescut, în ultimii doi ani, în mod real cu 18,6%, ţinând cont că nivelul pensiei medii s-a majorat cu 26,7%, iar indicele preţurilor de consum a fost de 6,8%.
"Eu nu spun că pensiile sau salariile au crescut suficient, dar spun că facem tot ce putem şi spun că de când am venit la guvernare suntem doar pe plus. Dacă cineva spune altfel, discutăm pe cifre", a afirmat ministrul Muncii, care a precizat că indicatorii sunt stabiliţi de Institutul Naţional de Statistică şi de Eurostat. AGERPRES