"Ţinta noastră, ţinta tuturor controalelor, ţinta tuturor modificărilor, va fi să depistăm fraudele din sistem, pe cei care beneficiază în mod ilegal de nişte beneficia, cu ajutorul nelegal al unor medici care îşi încalcă rigorile profesiei şi legea şi care folosesc nişte fonduri de care avem nevoie pentru ceilalţi, cei care au reale probleme şi au insuficient de multe servicii", a spus acesta în emisiunea România Politică de la Prima News.
Demnitarul a precizat că, în domeniul dizabilităţii trebuie să transparentizeze toată procedura de acordare a beneficiilor, astfel încât să sepoată vedea dacă în mod brusc şi greu explicabil apar persoane cu dizabilităţi în aceeaşi localitate, cu acelaşi diagnostic, cu acelaşi medic.
Afecțiunile pentru care nu se vor mai acorda certificate de handicap
"În primul rând, va fi mai greu să obţii un grad grav sau accentuat pentru nişte diagnostice pe care medicii le vor considera ca răspunzând la medicamente şi ca fiind gestionabile medical. Sigur, sunt situaţii şi sunt persoane cu dizabilităţi care au un diagnostic care nu se poate şi nu se va schimba niciodată pentru că nu poate să răspundă la niciun tratament . Aşa ceva nu se reglează. O să apară în ordin modificările, sunt nişte situaţii despre care medicii ne spun că răspund la tratament şi pentru care, sigur că e nevoie de atenţie a sistemului public, dar poate a sistemului public de sănătate, nu a sistemului public de dizabilitate. A medicului, nu a asistentului personal", a precizat Florin Manole.
Va trebui să existe şi o metodologie mai aplicată în legătură cu ce servicii sunt acordate acestor persoane.
"Unii poate au nevoie de nişte servicii care le-ar fi mai utile, mai necesare, mai greu de găsit şi mai importante decât o persoană care, sigur, poate să îi îngrijească, să îi ajute, să le fie utilă, dar care să nu aibă aceeaşi utilitate. Pentru că nu toţi oamenii cu dizabilităţi au acelaşi diagnostic, deci aceeaşi nevoie, deci nu putem să le livrăm aceeaşi soluţie din partea sistemului", a spus ministrurl Muncii
Acesta a precizat vor fi realizate mai multe controale "pentru a curăţa sistemul de fraudă şi pentru a pedepsi pe cei care beneficiază în mod nelegal, cu documente medicale care se vor dovedi, dacă se vor dovedi aşa, ca fiind nejustificate, iar medicii aceia, la rândul lor, trebuie să suporte nişte consecinţe foarte grave, pentru că îşi încalcă toate rigorile profesiei, dincolo de legislaţia penală".


