Persoanele care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență pot primi 2.500 de lei
Persoanele care au lucrat în regim de telemuncă vor primi 2.500 de lei de la Guvern pentru achiziţionarea de echipamente IT. Banii se acordă la cerere şi prin intermediul angajatorului. Condiția este ca persoana respectivă să fi lucrat minimum 15 zile lucrătoare în regim de telemuncă, pe perioada stării de urgenţă.
Din pachetul de măsuri nou adoptate mai face parte sprijinirea reducerii cu până la 50% a timpului de lucru al angajaţilor. Dacă apelezi, ca angajator, la reducerea timpului de muncă pentru angajat tu îl vei plăti cu 50 % din salariu, iar statul oferă o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul iniţial şi salariul de după modificarea programului de muncă.
De exemplu, pentru un salariu net de 4.000 de lei, avem un total de 6.800 de lei brut. După modificarea programului la 50%, angajatorul va plăti 3.400 de lei din brut , iar statul 75 % din 3.400 de lei, adică 2.550 de lei.
Cu alte cuvinte, dintr-un salariu brut de 6.800 de lei, cu program redus la jumătate, brutul tău scade cu doar 12,5 % – 5.950 de lei.
Din netul de 4.000, vor ajunge la tine în mână circa 3.400 de lei, dacă angajatorul tău apelează la această măsură.
Sumele se vor plăti prin acelaşi mecanism de rambursare ca la şomajul tehnic.
Bugetul estimat pentru pachetul de măsuri este 2,5 miliarde de lei şi pot benficia până la 700.000 de angajaţi.

Ştiri din .ro
-
Mihai Voropchievici la Sinteza Zilei, despre însemnătatea zilei de 21, a anului '21, la ora 21:21:21, după ce pe internet a fost anunţat sfârşitul lumii antena3.ro
-
Viorică Dăncilă rupe tăcerea la Antena 3: "Paul Stănescu m-a trădat din prima clipă, Marcel Ciolacu a dirijat moţiunea de cenzură" antena3.ro
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România

Construcții împotmolite. Ultimul loc din UE
Pandemia ne-a răsturnat obiceiurile de consum
Vești bune pentru șoferi. Polițele RCA vor fi decontate direct
Schimbări importante în noile contracte de energie electrică. Clienții vor primi acasă un formular
Cum utilizaţi comparatorul de oferte al ANRE
Cine sunt ofertanții prețurilor de chilipir pentru curentul casnic
Bilanțul primilor ani de liberalizare a pieței de energie: 75% dintre clienții Enel au deja contracte concurențiale, potrivite nevoilor acestora
Consiliul Concurenţei se concentrează pe monitorizarea pieţei
O liberalizare ratată: Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic

Bunăvoinţa furnizorilor şi false aşteptări pentru clienţi
