x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vești BUNE pentru persoanele care nu au muncit niciodată. Ce pensie le oferă statul român

Vești BUNE pentru persoanele care nu au muncit niciodată. Ce pensie le oferă statul român

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2023   •   22:00
Vești BUNE pentru persoanele care nu au muncit niciodată. Ce pensie le oferă statul român

Și cetățenii români care nu au muncit niciodată au dreptul la o pensie de stat.

Indemnizația socială pentru pensionari, adică pensia minimă garantată de stat, este de 1.125  de lei, care va fi primită astfel și de persoanele care nu au muncit o zi în viața lor. La aceasta se mai adaugă și un ajutor financiar. 

Cumpărarea vechimii în muncă este, de asemenea, posibilă pentru a putea primi o pensie la bătrânețe, astfel că tot mai mulți oameni sunt atrași de această soluție, în speranța că vor avea un venit mai mare. 

Guvernul a aprobat o ordonanță de  urgență care a stabilit creșterea veniturilor de la 1 ianuarie 2023, mai ales pentru persoanele vulnerabile. Actul normativ stabilește la 1.785 de lei punctul de pensie în acest an iar din 2024 se va majora cu rata inflației, la care se mai adaugă 50% din creșterea reală a salariului mediu brut realizat. 

Ordonanța cuprinde toate măsurile prevăzute pentru 2023, printre care creșterea punctului de pensie și ajutoarele acordate de stat persoanelor cu venituri mici, inclusiv cele care îi va ajuta să-și achite facturile la energie. 

Totodată, Ministerul de Finanțe a instituit o excepție în acest an. Sportivii și colectivele tehnice care au avut performanțe în competițiile naționale și internaționale, dar și elevii, studenții, profesorii, cercetătorii care au obținut trofee la concursuri și olimpiade interne și internaționale vor primi premii, scrie gandul.ro.

 

×
Subiecte în articol: pensii pensionari