Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat marţi cu 0,06 puncte procentuale faţă de valoarea de marţi, până la 3,25% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 2,99%, iar în perioada similară a anului trecut, respectiv 19 februarie 2018, indicele era 2,09% pe an.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut şi el cu 0,03 puncte procentuale, până la 3,39% pe an, iar ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale, a urcat tot cu 0,03 puncte procentuale, până la 3,50% pe an.
Indicele ROBOR la 12 luni s-a majorat şi el miercuri cu 0,02 puncte procentuale, atingând nivelul de 3,55%.
AGERPRES