x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Studenţii Universităţii Transilvania şi-au făcut emisiune săptămânală

Studenţii Universităţii Transilvania şi-au făcut emisiune săptămânală

de Diana Scarlat    |    20 Mar 2013   •   10:06
Studenţii Universităţii Transilvania şi-au făcut emisiune săptămânală

Ca să fie siguri că se fac auziţi şi că pot contribui la dezvoltarea comunităţii locale, studenţii de la Facultatea de Comunicare a Univeristăţii Transilvania din Braşov s-au gândit să-şi facă singuri emisiune TV săptămânală: Student Show – O emisiune cu studenţi, despre studenţi.

Cu un coordonator din rândul profesorilor, Florin Nechita, şi o absolventă a Intact Media Academy, Diana Mocanu, dar şi cu sprijinul postului local de televiziune Nova TV, care găzduieşte emisiunea studenţilor în fiecare miercuri, echipele s-au pus pe treabă şi muncesc zi şi noapte pentru a face cele mai bune reportaje cu, despre şi pentru Braşov. Studenţii sunt foarte ambiţioşi şi vor să facă performanţă, chiar dacă drumul către succes li se pare acum mult mai greu decât atunci când le-a venit ideea. “La început am crezut că e uşor să fii reporter TV, dar după ce am luat microfonul în mână prima oară şi am stat în faţa camerei video, mi-am dat seama că nimic nu este aşa cum credeam. Cred că este foarte grea meseria de reporter şi trebuie făcută foarte bine”, spune Cristina Borbely, unul dintre reporterii echipei studenţeşti de televiziune de la Braşov.

Au luat lucrurile în serios, chiar de la prima apariţie “pe sticlă”, miercurea trecută, când au prezentat un grupaj de ştiri şi reportaje relevante pentru activitatea studenţească. Emisiunea poate fi urmărită de colegi, de profesori, dar şi publicul larg, în fiecare miercuri, de la ora 18.00, pe postul local Nova, şi online, pe novapress.ro.

Cursurile, ofertele facultăţilor şi oportunităţile, căminul, relaţia cu angajatorii, viaţa culturală a oraşului, obiective turistice, teatru, lansări de film sau de carte, evenimente sau performanţe studenţeşti şi cele mai interesante activităţi sportive pe care le pot practica studenţii sunt câteva dintre temele abordate de echipele TV în primele două săptămâni. Astăzi vor prezenta chiar o ediţie specială despre atelierele pe care tot ei le organizează, invitând profesionişti din Publicitate şi PR de la Bucureşti, în cadrul Şcolii de Comunicare Braşov. Până în prezent, Şcoala de Comunicare Braşov a avut lectori de la Chelgate şi de la Publicis, care le-au prezentat studenţilor braşoveni realităţile pieţei pe care se pregătesc să o cucerească.

“Pentru a stabili echipa care se va ocupa de emisiune am organizat un concurs în cadrul universităţii, pentru care studenţii au pregătit câte un material filmat. S-au înscris cinci echipe, iar în finală au rămas trei şi au câştigat două, însă membrii celei de-a treia echipe s-au împărţit în cele două câştigătoare, iar acum, practic, lucrează împreună. Ulterior li s-au alăturat şi alţi studenţi talentaţi şi dornici să participe la proiect”, explică Florin Nechita, lector al Facultăţii de Sociologie şi Comunicare a Universităţii Transilvania din Braşov.

Studenţii se pregătesc deja de concursuri pe care vor să le câştige, iar listele lor de invitaţi în emisiuni se îmbogăţesc de la o zi la alta cu nume importante, atât pe plan local, cât şi naţional.


×