x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Top 25 multinaţionale cu ADN românesc

Top 25 multinaţionale cu ADN românesc

de Alina Botezatu    |    29 Iun 2015   •   07:48
Top 25 multinaţionale cu ADN românesc

Peste 100 de firme româneşti şi-au internaţionalizat afa-cerile în ultimii ani. Unele au luat această decizie deoarece piaţa locală devenise limitată pentru ele şi perspectivele de creştere erau din ce în ce mai limitate. Altele au trecut graniţa pentru că erau prea mici şi activau în industrii unde piaţa locală este matură.

Profitând de cadrul fiscal favorabil, de cheltuielile de investiţii similare, unele chiar mai mici decât în România, tot mai mulţi antreprenori locali au decis să-și deschidă afaceri în străinătate. „Au început timid cu ţările vecine, Bulgaria, Moldova, Ungaria, au ajuns și în Polonia, Cehia şi Slovacia, în ultimii ani”, afirmă Adrian Negrescu, analist la compania de consultanță KeysFin. Ele și-au permis să se extindă în Europa Centrală, de Est și de Sud (CEES) și pentru că marii investitori s-au retras de pe aceste piețe.

Lumină în casele austriecilor

Producătorul şi distribuitorul de energie electrică Tinmar IND a fost anul trecut cea mai mare multinațională românească. Controlată de Constantin Oan-cea, firma a decis să se extindă peste graniţă în urmă cu șapte ani. A început cu Bulgaria, pentru că pe plan local nu putea intra în topul jucătorilor din energie. Au urmat Ungaria, Ce-hia, Grecia, Austria şi Slovacia.

Cucerirea Europei de Est

Locul doi în Top 25 multi­naționale locale îl ocupă Emag, care s-a extins peste hotare încă de acum trei ani, primul pas făcându-l la sud de Dunăre, în Bulgaria. Au urmat Ungaria şi Polonia. Experienţa câștigată în în România i-a ajutat însă foarte mult în procesul de exindere pe alte pieţe, recunoștea Iulian Stanciu, CEO-ul Emag, în cadrul conferinţei ICEE Fest.

De la retail la diamante

Pe lângă CEES, firmele locale cu experienţă au intrat cu succes şi pe pieţele mature, precum Franţa, Marea Britanie, SUA, Germania etc. În condiţiile în care au abordat atât de multe ţări, extinderea în extern a autohtonilor a vizat o paletă largă de domenii, de la retail, consultanţă financiară până la extragerea de diamante.

Care sunt domeniile și companiile din vârful ierarhiei

- energie – Tinmar IND, Romgaz, Smart Disel, Prospecţiuni, Dafora
- turism – Touring Europabus, Perfect Tour, Christian Tour, Vola
- transport – Atlassib, Dumagas Transport, Dunca Expediţii
- construcţii – Delta ACM 93, Hidroconstrucţia, Romstal Imex, Policolor
- software – Bitdefender, Siveco, Total Soft
- distribuție – NOD, Aquila Part Prod Com
- comunicaţii electronice – Teamnet International, Romsys
- retail – Emag
- mobilă – Mobexpert

Firmele de energie din top au avut anul trecut venituri de 3.600,7 milioane de lei. Le-au secondat cele din construcţii, cu afaceri de 1.667,2 de milioane de lei, după care au venit cele din distribuție, cu 1.527,4 milioane de lei. Emag a obţinut, anul trecut, venituri de 1.244 de milioane de lei, peste jucătorii din turism, care au adunat 858,3 milioane de lei. În continuare, firmele din software au avut afaceri de 653,1 milioane de lei, mai mult decât cele de transport, care au adunat 621,7 milioane de lei. De asemenea, Mobexpert a avut venituri de 540 de milioane de lei, peste cel al firmelor din comunicaţii electronice, care au strâns 490,5 milioane de lei.

×