x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Victor Ponta, despre UDMR în cadrul emisiunii ''Vorbe grele''

Victor Ponta, despre UDMR în cadrul emisiunii ''Vorbe grele''

06 Ian 2013   •   17:32
Victor Ponta, despre UDMR în cadrul emisiunii ''Vorbe grele''
Sursa foto: DANIEL MIHAILESCU/AFP

În cadrul emisiunii “Vorbe grele”, realizată de Victor Ciutacu la Antena 3, premierul Victor Ponta a vorbit despre statutul UDMR, în condiţiile în care Király András György rămâne secretar de stat la Ministerul Educaţiei, iar Gyorgy Frunda va fi consilierul primului-ministru pe probleme juridice. “Am discutat cu el şi a acceptat. Va fi consilierul meu pe probleme juridice, internaţionale şi de minorităţi”, a spus Ponta la Antena 3. Liderul UDMR Frunda Gyorgy a pierdut mandatul de senator în urma redistribuirii, care a dus la câştigarea unui mandat de deputat, în Mureş, de către un candidat PP-DD clasat pe locul patru într-un colegiu, conform rezultatelor oficiale.

“Dincolo de faptul că am semnat şi am susţinut ideea conclurării cu UDMR, eu mi-am asumat, ca prim-ministru de data asta, nu ca lider USL, faptul că, prin anumite numiri şi anumite decizii politice, o să dau un mesaj nu de colaborare cu UDMR, ci de păstrare şi de garantare a drepturilor minorităţilor. Sunt două poziţii care întotdeauna au fost ocupate de cineva de la minorităţi... Întâmplător, cea mai mare minoritate din România este totuşi cea maghiară”, a explicat Victor Ponta. 

Întrebat despre alte numiri de secretari de stat ai UDMR, Victor Ponta a răspuns: “Nu, nu am avut o asemenea discuţie cu UDMR. Nu. Dar o să fac tot ceea ce ţine de mine să arăt că, domnule, nu înseamnă acum că începem să mâncăm unguri pe pâine, să-i omorâm. Sunt în opoziţie UDMR, nu am discutat şi nu discut cu UDMR când fac alte numiri, dar pe aceste două domenii, unde întotdeauna a fost un reprezentant al minorităţii maghiare, cea mai mare din ţară, da, eu mi-am asumat faptul că voi păstra... UDMR este. Nici nu au votat Guvernul. Dacă vor vota la Constituţie, cu atât mai bine”. În privinţa acordului cu UDMR, premierul a explicat: “Eu am susţinut respectarea acestui acord, deşi ştiam că nu am dreptate, deşi ştiam că imaginea publică şi dorinţa publică erau în ideea în care UDMR să rămână în opoziţie, din două motive: primul că am crezut că trebuie să dau nişte semnale că această uriaşă majoritate nu o să înceapă acum să omoare tot ce înseamnă minoritate şi, dacă nu le dăm prin intrarea la guvernare, dar o să le dau tocmai consultându-i, întrebându-i, având oameni la ceea ce ţine... – primul este un motiv politic; al doilea, care e un motiv personal, eu mă ţin cu orice preţ de ceea ce semnez, chiar şi când am foarte mult de pierdut şi aveam foarte mult de pierdut”.

×
Subiecte în articol: premier Victor Ponta udmr emisiune Vorbe grele