Regizor
Varsta: 47 de ani
1980: Se stabileste la Paris
1984 - 1991: Asistent de productie in Franta
Filmografie: "Trahir" (1993), "Trenul vietii" (1998) - film premiat la festivalurile de la Sundance si Venetia.
Regizorul de origine romana, Radu Mihaileanu a prezentat la Festivalul de Film de la Berlin, in premiera mondiala, cel mai recent lungmetraj al sau, "Va, vis et deviens", selectionat de organizatori sa deschida sectiunea Panorama Special. "Va, vis et deviens" spune povestea reala a unor refugiati etiopieni care iau drumul Sudanului la mijlocul anilor â80. Multi dintre acestia sunt evrei etiopieni, iar Israelul decide sa-i salveze. Cu sprijinul Statelor Unite ale Americii, o vasta actiune este organizata dar unii refugiati pier pe drum de foame, boala sau epuizare. O mama crestina isi pune fiul de noua ani sa se declare evreu pentru a scapa. Ajuns in Israel, copilul este luat drept orfan si adoptat de o familie franceza din Tel Aviv. Baiatul creste cu teama ca secretul sau va iesi la iveala. Prezenta lui Radu Mihaileanu intregeste "echipa" romaneasca de la Berlin. Vineri, proiectul "Lost and Found", la care a participat regizorul Cristian Mungiu, a deschis o alta sectiune a festivalului. Pentru prezenta sa la prestigiosul festival, Jurnalul National il declara pe Radu Mihaileanu "Omul zilei".