x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar 17 iulie 2004: Omul zilei - Petre Petrescu

17 iulie 2004: Omul zilei - Petre Petrescu

17 Iul 2004   •   00:00
17 iulie 2004: Omul zilei  -  Petre Petrescu

Globetrotter
Presedinte al Asociatiei Sportive Calatori si Colectionari
Varsta: 85 de ani



  • La 17 ani a pornit in primul tur al Romaniei, cu bicicleta, parcurgand 1.200 de kilometri
  • 2002: Porneste pe jos, prin capitalele si orasele din vestul Europei
  • 2003: Turul Romaniei si al metropolelor din sudul Europei, pe jos Petre Petrescu, recunoscut impatimit al calatoriilor, a primit diploma de cetatean de onoare al Primariei Sectorului 2, cu prilejul implinirii a 85 de ani, dar si ca semn de apreciere deosebita. Petrescu si-a sarbatorit ziua printr-un vernisaj al expozitiei "Calator prin Romania si Europa". Lucrarile expuse reprezinta fotografii realizate in drumetiile sale prin toata lumea. Primul sau tur in afara tarii il intreprinde in 1995, mergand aproximativ 2.500 de kilometri prin Europa de Vest. In ultima calatorie, la 84 de ani, Petrescu strabate pe jos marile orase din sudul Europei. Pentru ca a demonstrat ca pasiunea nu tine cont de varsta, Jurnalul National il declara "omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar