Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Io Mihai Voevod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei Ceea ce izbandise Mihai Viteazul era prea mult pentru orgoliul Occidentului.
Speranta si mandria celor de neam romanesc aveau sa fie retezate in cateva clipe, la 9 august 1601. ?ihai cade ucis miseleste de austriaci si cu dansul cade si puterea romanilor si sperantele ce crestinatatea si toate natiile Orientului pusese la romani, care-l numeau Steaua lor de la rasarit.(Nicoale Balcescu Romanii subt Mihai Voevod Viteazul)
Momentul care a distrus, pentru momnent, visul romanbilor, este inscris cu lacrimi de sange si in Letopisetul Cantacuzinesc. : "Iar ei sa repezira asupra lui ca niste dihanii salbatice, cu sabiile scoase. Ci unul dete cu sulita si-l lovi drept ? inima, iar altul degrab ? taie capul.
Si cazu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru ca nu stiuse, nici sa ?prilejise sabia lui cea iute ? m?a lui cea viteaza. Si-i ramase trupul gol ? pulbere aruncat, ca asa au lucrat pizma ?ca din 'ceputul lumii. Ca pizma au pierdut pre multi barbati far' de vina, ca si acesta.
Caci era ajutor crestinilor si sta tare ca un viteaz bun pentru ei, c? facuse pre turci de tremura de frica lui. Iar diavolul, cel ce nu va binele neamului crestinesc, nu l-au lasat, ci iata ca cu mestersugurile lui au intrat prin inima celor hicleni, p?-? dedera si mortii. Si ramasera crestinii si mai v?tos Tara Rum?easca, saraci de d?sul. Pentru aceasta, dar, cade-sa sa blestemam... pre Basta Giurgiu, caci au ascultat pre domnii unguresti, de au ucis pre Mihai-voda far' de nici o vina
Mihai Viteazul a ramas pentru romani un simbol de vitejie, un motiv de mandrie si lumina sperantei. Un vis maret se poate implini daca se crede in el cu tarie.
"In lume, deasupra si dedesupt, sunt sunt multe lucruri pe care nu le cunoastem a zis cel mai mare din poetii lumii. Si nu o data intamplarile vietii aduc in minte aceste cuvinte grele de taina.- isi incepe Nicolae Iorga textul comemorativ ?el ce nu se poate odihni: Mihai Viteazulscris la 1916. ?unt trei sute cincisprezece ani de cand cel mai aprig la lupta si mai norocos la biruinta dintre voevozii nostri, Mihai voda Viteazul, a pierit de arma soldatilor straini cari luptasera alaturi cu dansul in tabara de la Turda. Trupul, batjocorit, alipit de hoituri, infatisat zile intregi cautaturilor pline de ura (s-a framantat, necunoscut, in tarana campului de care astazi este nedespartit. (...) Iar capul lui, acel cap mandru si fioros cap, a fost furat de o femeie si de un credincios al voevodului ca sa afle loc de ingropare langa ramasitele parintelui lui, la Manastirea din Deal, deasupra Targovistei. De atunci mortul acela de la Turda nu se poate odihni.
Ca vechiul Carol cel Mare, invocat veacuri intregi de oricine dorea linistea si ordinea, ca Frederic Barba Rosie, viu pentru aceia cari doreau sa inceapa iarasi marile ispravi de vitejie, ca Matias Craiul si regele Eduard al Angliei, ale caror nume iubite erau legate de oricine ravnea catre dreptate, astfel Mihai strabunul a fost necontenit legat de orice avant al nostru pentru dezrobirea neamului, catre adunarea laolalta si legarea pentru totdeauna a faramelor trupului nostru national. Biruinta lui lumina dintr-un trecut tot mai departat, si noi o vedeam intr-un tot mai apropiat viitor. De la cantecele invatate la scoala pana la cel dintai fior spre fapta eroica a tineretei, pana la cugetarile temeinice ale barbatului, ale cetateanului cu privite la viitorului neamului si pana la parerile de rau ale mosneagului ca el va trece de pe pamant fara ca lucrurl cel mare sa se fi intamplat, el a fost tovarasul nostru, generatie dupa generatie. Uneori ni-a zambit de speranta, alteori a incruntat asupra noastra sprancenele lui grozave, totdeauna ni-a aratat cu dreapta lui, pe care am facut-o de bronz, drumul catre sfintele noastre locuri, catre moastele sale sfinte.(...) Cand, pe la 1840, s-au facut lucrari la Dealu, tidva de fildes lucie, avand urmele rouai de sange, a rasarit deasupra pamantului mormintelor, tocmai in clipa cand se zbatea o constiinta de nemultumire si de avant in sufletele tuturora, cand toti simteau nevoia libertatii si a unirii, cand cele dintai glasuri binecuvantate ale poetilor se ridicau spre ideal. ( Odata - nu voi uita ziua aceea la un parastas pentru dansul, capul fara odihna a trecut, pe o bucata de purpura, intre ostasi. Si ofiterul care comanda a avut viziunea unui domn viu, unui domn adevarat, unui domn poruncitor si, scotand sabia din teaca, a poruncit oamneilor sai , iar trambitile sunau de gloria viitorului. ( In Manastirea Dealului asteapta cineva. Acela caruia ii trebuie ca sa doarma in mormantul sau incoronarea in acel loc, in fata sa, a celui dintai rege al romanilor).(Nicoale Iorga Oameni cari au fost).
Mihai Viteazul ramane lumina noastra, indiferent de vocile care vor sa minimalizeze realizarile sale. El a intrat in legenda. Si un popor, ca sa fie puternic, are nevoie de legende.
Carmen Anghel
foto: Arhiva prof. Ionel Zanescu
Citește pe Antena3.ro
