‘Astazi e ziua ta...’ - Florin Piersic Junior

Nu este deloc victima numelui sau a celebritatii. Este un om cald, sincer, care stie ce vrea si face totul ca sa obtina rezultatul scontat. Joaca si se joaca. Face filme, se distreaza, uraste cliseele. I se pare mai usor sa faca regie. Astazi, Florin Piersic Junior implineste 36 de ani.

Nu este deloc victima numelui sau a celebritatii. Este un om cald, sincer, care stie ce vrea si face totul ca sa obtina rezultatul scontat. Joaca si se joaca. Face filme, se distreaza, uraste cliseele. I se pare mai usor sa faca regie. Astazi, Florin Piersic Junior implineste 36 de ani.

"Imi doresc sa cunosc oameni cu idei"

Nu este deloc victima numelui sau a celebritatii. Este un om cald, sincer, care stie ce vrea si face totul ca sa obtina rezultatul scontat. Joaca si se joaca. Face filme, se distreaza, uraste cliseele. I se pare mai usor sa faca regie. Astazi, Florin Piersic Junior implineste 36 de ani.

"Nu stiu sa raspund la intrebarea ce inseamna un an in plus pentru mine. E ca un oracol. E un an in plus si gata. Nu sarbatoresc anul acesta. Probabil ca o sa ma intalnesc cu niste prieteni, asta este tot. Ca persoana ma definesc altii, eu incerc sa-mi fac treaba. Timpul devine din ce in ce mai scurt, alearga din ce in ce mai repede si am senzatia ca mai am multe lucruri de facut si ma zbat sa le fac. Cat se mai poate. Dupa o anumita varsta nu mai faci altceva decat sa te repeti. Asta din ce am observat eu in jurul meu. Asa ca incerc sa fac ceva nou, cu idei bune. Atata vreme cat exista niste oameni cu care poti sa comunici, care gandesc la fel, este bine sa constati ca nu esti singurul care crede in nebunia asta. Cred ca este un fenomen normal pentru toata lumea. Imi doresc sa cunosc oameni cu idei, sa pot sa lucrez cu ei, actori, regizori, oameni care ma intereseaza. Exista in lumea asta multi oameni cu care vreau sa lucrez, chiar la noi in tara, pentru ca nu mai am vise din acestea «de adormit Mitzura», cu Hollywood. E adevarat ca este o lume foarte urata si ca trebuie sa dai din coate ca sa faci ceva, dar sunt si cativa oameni foarte frumosi cu care merita sa te intalnesti. E mai urata lumea filmului, dar le iubesc pe amandoua. Sunt doua lucruri total diferite, dar in ultimul an, de cand ma ocup de doua proiecte la care tin mult, imi dau seama ca este nevoie de foarte multa rabdare si nervi tari ca sa razbesti. Faptul ca sunt dupa colt o multime de oameni care asteapta sa-ti dea in cap e o problema pe care ti-ai asumat-o din start si face parte din riscurile meseriei. E un fel de drog cu care m-am injectat de la primul scurt-metraj. Nu mi-as dori o alta varsta si nici sa opresc timpul in loc. Imi place Oscar Wilde, dar nu o sa incerc sa pictez tablouri sau ceva de genul acesta. Anul trecut a fost practic cel mai important an. La 17 iulie anul trecut s-au terminat filmarile la «Fix Alert». La 18 iulie, ne-am adunat si am fost fericiti cu totii, dupa care a inceput o alta etapa de cautare. E ciudat, a trecut un an si filmul inca nu a aparut, dar sper ca pana in toamna sa trecem toate hopurile. Cred foarte tare in acest proiect si exista oameni care l-au vazut, n-au participat la filmari, dar care ar vrea sa il vada a doua, a treia oara, care ar vrea sa il aiba acasa. Primul lung metraj, care va fi in pelicula, acum este intors de la Laboratoarele Kodak de la Viena, la ora asta se afla la Laboratoarele Kodak de la Bucuresti, cu ajutorul celor de la Zapp. Practic ei au dat banii numai pentru aceasta explozie din digital in pelicula. Iubesc acest lung metraj ca pe copilul meu si stiu sigur ca vor exista oameni, tineri in special, care il vor aprecia. Cred ca este cel mai important lucru pe care l-am facut in viata mea. La suflet mi-a ramas ziua mea de acum 12 ani, cand eram intr-un work-shop la Londra. Eram cativa oameni din Blocul de Est, unul dintre ei stia ca este ziua mea, nu stiu cum imi scapase mie, si nimeni nu a spus nimic. La un moment dat m-a pravalit unul pe un scaun si au luat scaunul acela mai multi si m-au ridicat in sus de 25 de ori sau cati ani aveam atunci, si auzeam 1,2,3... Senzatia aceea de parca ma dadeam intr-un montaigne russe m-a impresionat. A fost foarte frumos, deosebit." (Loreta Popa)