Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
“Nu pot trăi fără un mâine în faţă”
“Încerc să-mi recapitulez parcursul, din martie 2012 încoace. A întrecut aşteptările mele. Întâlniri de neuitat în Turcia, în Finlanda, în Anglia, în Franţa, în Ungaria, în multe oraşe şi instituţii ale României, în care am fost prezent cu prestaţii invitate şi de unde am plecat îmbogăţit cu noi experienţe, noi prietenii şi cu consolidarea celor vechi. Am publicat în acest an volumul al doilea din «Răni deschise» şi am predat spre publicare la Editura Spandugino volumele 3 şi 4. Am fost o prezenţă continuă în presa culturală, am răspuns la un mare număr de provocari intelectuale şi educaţionale, venind din toate direcţiile. Am primit noi premii şi titluri. Mi-au apărut studii la care ţin foarte mult, în locuri dintre cele mai diverse (Germania, Franţa, China, Coreea de Sud, Anglia, dar desigur şi în România). Am adăugat multe nume şi titluri noi la lunga listă care ilustrează impactul lucrărilor mele. Voi menţiona aici un singur caz, care mi se pare emblematic pentru ceea ce poate însemna unitatea culturii, solidaritatea intelectuală, dincolo de orice fel de graniţe. În urmă cu vreo două luni, primesc un mesaj de la un sudcoreean care face un doctorat la o universitate din Statele Unite, pe o temă privind modelarea matematică a ritmurilor biologice. Aflu că, într-un articol al său în colaborare cu un american, publicat în 2013 într-o revistă internaţională de profil, a fost nevoie de un rezultat pe care eu îl publicasem într-o revistă americană de matematică, în anul 1963. Numai că articolul meu era de matematică pură, fără nici o bănuială că el ar putea avea legătură cu biologia. Iată cum se manifestă unitatea ştiinţei şi culturii, cât de amăgitoare este distincţia dintre teoretic şi aplicativ, iată cum cultura aruncă punţi de comunicare peste timp (în cazul de faţă, 50 de ani) şi peste spaţii, între oameni foarte diferiţi din unele puncte de vedere. Cu astfel de bucurii mă hrănesc şi merg mai departe, dincolo de vârsta palindromică de 88 de ani. Nu mizez pe ceea ce vine din altă parte, mă bazez pe ceea ce depinde de mine, norocul mi-l fac eu. Dacă inexplicabilul ne apare ca miracol, atunci el este o provocare încântătoare. Poate că şi faptul de a-mi face proiecte la vârsta mea este o nebunie, un miracol, dar fără această nebunie aş fi un om mort. Nu pot trăi fără un mâine în faţă. Proiectele mele pentru 2013 nu-s cu nimic mai prejos decât au fost cele pentru 2012.”
