x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani: Presa străină despre România

Acum 100 de ani: Presa străină despre România

26 Apr 2012   •   21:00

"Neues Wiener TTagblatt" publica urmatoarea dare de seama asupra situatiei politice din Romania. "Nu se poate intreprinde, in actualele imprejurari, descrierea situatiei politice a Romaniei, fara a nu insista mai intai asupra impresiei pe care a facut-o acolo discursul-program al contelui Berchtold. (...) Ministrul Austriei la Bucuresti a fost putin timp inaintea acestui discurs laViena.

Chiar daca contele Berchtold a formulat programul sau din initiativa proprie, cercurile politice din Romania sunt dispuse totusi sa recunoasca ca meritul acestui pasaj atat de prietenos fata de romani este al principelui Furstenberg, care, in scurtul timp cat s-a aflat la Bucuresti, a castigat increderea lumii politice si simpatiile societatii romanesti. (...) Luptele politice al caror teatru este Romania continua cu toate ca sesiunea corpurilor legiuitoare este deja inchisa si cu toate ca partidul conservator aflat la putere a adus sacrificiul cerut de tara prin schimbarea primului ministru.

Take Ionescu la Iasi
D. Take Ionescu a sosit azi dimineata in localitate. A fost primit la gara de d. Badarau si de numerosi fruntasi conservator-democrati. D. Take Ionescu se afla in gazda la d. Cananau. La orele 5 a avut loc un ceai la care au fost omvotati 30 de prieteni politici ai dlui Take Ionescu. Seara, domnia sa va asista la o reprezentatie la Teatrul National.

Vanzarea flotei armatorului Brauer
Astazi a avut loc la judecatorul sindic vanzarea prin licitatie publica a flotei comerciale a fostului armator Leo Brauer. Vanzarea s-a facut desi cativa comercianti interesati au cerut judecatorului suspendarea sau amanarea acestei vanzari pe motiv ca a intervenit o impacare intre debitor si bancile creditoare. Astazi au fost scoase la licitatie un numar de 23 de slepuri si patru elevatoare. Toate acestea s-au adjudecat asupra Bancii Agricole. Valoarea slepurilor se cifreaza la 1.195.650 lei. Pentru elevatoare s-a obtinut suma de 437.400 lei.

Furturile din balciul Slobozia
Un furt prin spargere s-a produs asta-noapte in balciul din localitate, la pravalia comerciantului Avram Graiff. Necunoscutii facatori de rele s-au introdus prin violarea gheretei, improvizata din scanduri si panza, a numitului comerciant, de unde au furat 12 costume de haine de stofa si 15 perechi de pantaloni de postav. Pagubele se totalizeaza la suma de 500 lei. Se banuieste a fi trei indivizi, ale caror nume, in interesul instructiei, le trecem cu vederea.

● Din "Dimineata", 27 aprilie 1912; texte selectate de Magda Cristina Ursache

×
Subiecte în articol: calendar