x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Acum 100 de ani: Proces de presă

Acum 100 de ani: Proces de presă

05 Feb 2012   •   21:00

Curtea cu jurati a condamnat la 4 luni si doua saptamani de temnita de stat pe ziaristul Tintariu si pe insitutorul Codreanu pentru doua articole publicate in "Vocea Granitei" si care au fost socotite de parchet ca atatatoare contra Statului ungar.
Dupa o agentie telegrafica de aici (Budapesta – n.r.), e vorba sa se ga­seasca un mijloc de existenta, in Ro­mania, pentru redactorii Bocu si Sce­o­pul, de la "Tribuna". Cu indepar­ta­rea lor de la acest ziar, se crede ca se va netezi mult terenul pentru apla­na­rea conflictului dintre comitetul par­tidului national si gruparea tribunista.

Ungaria: congres bi­se­ricesc al romanilor
In cercurile eclesiastice romanesti se vehiculeaza ideea convocarii unui congres bisericesc, spre a se protesta contra proiectului guvernului pentru crearea unei episcopii greco-catolice maghiare. Un asemenea congres s-a mai tinut in 1897 la Cluj. (...)

Inmormantarea Carnavalului
Fata cu nenumaratele petreceri ce au fost la balul mascat organizat de Sindicatul ziaristilor, in seara de 14 ianuarie, la Teatrul National; fata cu cererile numeroase pentru loja, cereri care au ramas nesatisfacute la trecutul bal; fata cu apropierea sfarsitului Carnavalului, pe de o parte, iar pe de alta pentru a nu lasa mahniti pe cei care nu au avut putinta sa petreaca la acea splendida festivitate, comitetul Sindicatului Ziaristilor a hotarat ca sambata, 11 februarie, sa ne dea un al doilea mare bal mascat. (...)
(Din "Universul", 6 februarie 1912; texte selectate de Magda Cristina Ursache)

×
Subiecte în articol: calendar