x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Ardeiaşul este otravă"

"Ardeiaşul este otravă"

de Jurnalul National    |    18 Noi 2007   •   00:00

Bucătăria noastră naţională este, fără indoială, una din cele mai gustoase din lume. Toţi străinii care au ocazia să facă cunoştinţă cu ea "se ling pe degete", vorba populară.

Cronica medicală

Bucătăria noastră naţională este, fără indoială, una din cele mai gustoase din lume. Toţi străinii care au ocazia să facă cunoştinţă cu ea "se ling pe degete", vorba populară.

Singurul nostru defect este că abuzăm cam mult de condimente. Este şi acesta un exces care trebuie combătut. Unii cititori vor surăde, adică tocmai aceia care nu concep masă fără "ardeiaşi" bunăoară. Ca om ii inţeleg, nu insă şi ca medic. Or, cum raţiunea trebuie să primeze pornirile instinctive, le voiu spune căteva lucruri cam... usturătoare. Pentru omul matur, mai ales, ardeiaşul este otravă. Nu fără dreptate deci un profesor de farmacologie dela Paris zicea o dată că atotputernicul a văpsit ardeii in roşu (culoarea etichetelor ce se lipesc pe flacoanele cu substanţe toxice) pentru a reaminti muritorilor primejdiile acestui diavolesc condiment. Şi acum o mică curiozitate istorică: ardeiul, ca tot ce este răufăcător pentru noi, ca sifilisul, tutunul, jazz-ul, cocktailurile şi gangsterii, provine din America. Să mai pretindă cineva că descoperirea acestui condiment constitue o dată fericită in istoria omenirii!... Foarte multe afecţiuni ale stomacului nu ar lua poate niciodată naştere dacă cel care e candidat la boală nu ar aprecia farmecele ardeiului.

×
Subiecte în articol: calendarul vremurilor