"Astăzi e ziua ta...": Adela Mărculescu

Această reputată actriţă s-a aflat şi se află intr-o perpetuă competiţie cu "Dulcea pasăre a tinereţii", competiţie in care căştigul este de partea ei. Adela Mărculescu implineşte astăzi 69 de ani.

Această reputată actriţă s-a aflat şi se află intr-o perpetuă competiţie cu "Dulcea pasăre a tinereţii", competiţie in care căştigul este de partea ei. Adela Mărculescu implineşte astăzi 69 de ani.

"Vreau să vă povestesc despre ce inseamnă să fii o viaţă pe scenă, despre curajul de a fi femeie pe scenă, in viaţă, in faţa publicului şi in mijlocul lui. Sunt actriţă de teatru inainte de toate şi am jucat rolurile cele mai diferite, de la Casandra din «Troienele», de la Julieta lui Shakespeare, de la Zerbinetta lui Moliere pănă la Logodnica din «Nunta insăngerată» - Lorca, de la Leonora lui Goethe - «Torquato Tasso», la LÈo a lui Cocteau, la Alexandra Del Lago sau Lady ale lui Tennessee Williams, de la Tragedia Antică, dramă modernă, la comedia bufă sau bulevardieră. Deci mori şi te naşti de infinite ori. Cu fiecare rol, cu fiecare spectacol. Intr-o diversitate absolută. Aici stă dificultatea. Aici stă frumuseţea. Şi incă ceva: joci, creezi, exişti pe datele impuse de autor, imbogăţite de eul tău psihic, fizic, emoţional, raţional, incercănd mereu şi mereu, prin prezent, să rectifici trecutul pentru viitor. Ca orice menire a artei.

Artistul - de teatru, mai ales, cred eu - este o veşnică aventură - nelinişte, curiozitate, sete de a se descoperi pe sine şi pe ceilalţi, pe sine prin ceilalţi, pe sine pentru ceilalţi şi pe ceilalţi, prin sine, pentru sine.

Tu - actorul. Ceilalţi - spectatorii. Oricum, viaţa noastră este o eternă intoarcere la copilărie - cu jocul, curăţenia, credinţa şi credibilitatea jocului.

Curajul de a trece de la o partitură la alta, de o lua mereu de la inceput, de a fi veşnic debutant, de a trece peste spaime şi emoţii, de a-ţi lua in piept anii aşa cum vin...

Există o butadă - nostimă ca orice butadă şi, tot ca orice butadă, poartă in ea un adevăr. Mai mic sau mai mare. «Autorul visează o piesă, scrie o a doua, actorul joacă o a treia şi publicul o inţelege pe a patra.» Şi e nevoie de curaj aici, nu glumă. Mai ales pentru o femeie.

O mărturisire... E bine primită, nu? Cred cu toată fiinţa in Moş Crăciun. Moşu’ face parte, parcă, din fiinţa mea. Pot spune chiar că el m-a adus. 21 decembrie, nu?

Sigur, nu mai am emoţiile pe care le-am avut odată, pe la 4-5 ani, cănd furănd cu coada ochiului cadourile, mă uitam tremurănd la Moş Crăciun, indrugănd intr-una: Săru’ măna, Moş Crăciun! Săru’ măna, Moş Crăciun! Primele emoţii adevărate şi oarecum paralizante. De atunci am invăţat să mi le stăpănesc. Deşi tare aş mai vrea să spun şi acum tremurănd: Săru’măna, Moş Crăciun!

Şi totuşi astăzi mă găndesc din ce in ce mai des la vorbele lui Truman Capote: «Viaţa e o piesă relativ bună, cu un act III, scris prost.» Actul III l-aş dori schimbat şi e o problemă de generaţii."

Dorinţă

"Astăzi mă găndesc din ce in ce mai des la vorbele lui Truman Capote: «Viaţa e o piesă relativ bună, cu un act III, scris prost». Actul III l-aş dori schimbat şi e o problemă de generaţii..."

Adela Mărculescu, actriţă