Astăzi e ziua ta, Adrian Năstase

Adrian Năstase împlineşte mâine 63 de ani. La mulţi ani!

“Cei care aleargă în echipă, şi nu individual, se dovedesc a fi adevăraţii câştigători ai competiţiei vieţii”
“Din experienţă ştiu că există două tipuri de noroc. Cel pe care ţi-l faci singur şi cel în a cărui apariţie şi evoluţie nu poţi interveni. Primul tip de noroc are, într-o anumită măsură, legătură cu acel talent de care vorbiţi, cu munca şi energia pe care le investeşti pentru ca lucrurile să se întâmple aşa cum vrei şi crezi tu că trebuie să se întâmple. Al doilea tip are legătură cu oamenii şi situaţiile pe care le întâlneşti în viaţă, de experienţele exterioare ţie care, prin forţa lor, reuşesc să modeleze traseul fiecăruia dintre noi. În cazul meu, cred că toţi aceşti ani au însemnat un amestec reuşit între cele două instanţe.

După ce treci prin provocările pe care viaţa ţi le pune în faţă, începi să crezi că totul este un miracol, că fiecare clipă este de nepreţuit şi, prin urmare, trebuie trăită la intensitate maximă. Recunosc, chiar dacă uneori am fost sceptic în a crede în miracole, astăzi mai mult ca oricând cred că ideea de miracol este mult subestimată şi luată în râs. Sau măcar prost înţeleasă. Cei care fac parte din viaţa noastră, toate persoanele la care ţinem şi care ne fac existenţa mai frumoasă sunt parte din miracolul vieţii noastre, cel mai frumos şi de nepreţuit dintre toate miracolele care i se arată unui om.

Cred ca viaţa este mai degrabă un şir de decizii bine chibzuite, condimentat însă şi de momente temporare de «nebunie sănătoasă». Pentru că, în fond, un om considerat nebun se poate dovedi un om care are doar un sistem diferit prin care îşi construieşte propriul univers. Trebuie să recunosc că e nevoie de un dram de nebunie, de exemplu, pentru a face politică la nivel înalt, să îţi asumi anumite responsabilităţi grele. Nu este uşor să iei anumite decizii, iar curajul uneori poate fi confundat cu nebunia.

Trebuie să recunosc că, pe măsură ce înaintez în vârstă, acea perioadă a copilariei se transformă într-un tablou la care nu te mai saturi să priveşti. Este vârsta la care setea de cunoaştere atinge primul pisc. În lipsa unor spaţii virtuale precum Facebook, eu m-am «mulţumit» doar cu book. De la beletristică la istorie, am citit mult. Şi, dat fiind contextul de atunci, mi-am creat lumi pe care le port şi acum în suflet. Un illo tempore în care, de la băncile şcolii, la aventurile de la ţară, de la prima dragoste, la prima întâlnire cu marea, toate au reprezentat experienţe formatoare, genul de instantanee pe care le-aş retrăi şi acum cu foarte mult drag.

Aş vrea să cred că lumea în care trăim nu se află sub această zodie a negativităţii şi duşmăniei colective, că energiile tulburi care uneori par copleşitoare sunt doar un motiv în plus să identificam şi să preţuim lucrurile frumoase din viaţa noastră. Cred în familie şi în prieteni, în bunătatea şi deschiderea fiecărui om, în faptul că nu trebuie să judeci un om după aparenţe, la fel cum nu trebuie să judeci o carte după coperta sa. Sigur că viaţa este o cursă şi, în prea multe cazuri, fiecare optează să alerge pe culoarul său. Dar la fel de cert e că în orice cursă de acest gen există o ştafetă, un element comun care te aduce mai aproape de ceilalţi, iar de cele mai multe ori cei care aleargă în echipă, şi nu în proba individuală, se dovedesc a fi adevăraţii câştigători ai competiţiei vieţii.”