Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Chipul Adrianei Schiopu exprima de la generozitate si curaj pana la credinta, fidelitate, pasiune, toate inchegate de o feminitate guvernata de decenta. Disponibilitatile ei actoricesti sunt incredibile. Foarte pasionata de muzica, s-a indreptat, din fericire pentru noi, spre teatru si a avut norocul sa fie in clasa marii actrite Olga Tudorache. Adriana Schiopu si-a sarbatorit luni ziua de nastere. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!".
"Oamenii au o nevoie instinctiva de a iesi din mizeria din jur"
"Anul trecut am scos o premiera, o comedie americana, in care joc alaturi de doi fosti colegi de facultate, Florin Calinescu si Doru Ana. «Sex On The Bici sau Dorintele salbatice ale sotului meu aproape m-au innebunit», de Nona Ciobanu, dupa piesa lui John Tobias. Un text care s-a jucat cu mare succes la New York si la Paris si vad ca si la noi sunt salile pline. M-am bucurat ca dupa «150» de ani m-am reintalnit cu colegii mei. La premiera a fost si doamna Olga Tudorache. Am fost prima promotie a doamnei Olga si nu a lipsit de la nici o premiera de-a noastra.
Catelul ma face sa zambesc. Umorul fiicei mele, care a scos si ea doua premiere, «Visul unei nopti de vara» cu Gelu Colceag si «Furtuna», in regia Catalinei Buzoianu. Am si eu umor, sotul meu imi spunea cateodata ca am mai mult umor decat el, dar el avea geniu comic. Pot sa joc comedie foarte bine, dar imi trebuie text si context. Trebuie sa-ti admiti limitele, iar eu am facut-o. Irina are foarte mult umor, un foarte bun-simt al observatiei, si asta ne mai face sa zambim. Daca imi displace ceva, acel lucru este vulgaritatea. De fapt, este singurul lucru care se promoveaza.
Sa fiu mai infipta nu, cu siguranta nu. Nu am vrut si nu am putut sa fiu asa, astfel ca acum am sentimentul unui om liber. Unui om care se trezeste linistit dimineata si se uita fara sa-i fie rusine in oglinda. Un om care se poate uita in ochii oamenilor. Observ ca acest lucru a disparut, oamenii nu se mai privesc in ochi, vorbesc cu privirea in jos, iar asta spune foarte multe. Anunta o instrainare, cred ca si o alienare specifica lumii moderne, din ce in ce mai vizibila si mai galopanta. In aceasta libertate eu ma simt bine. Ca as fi putut face mai multe, da, dar ar fi insemnat sa fac niste compromisuri pe care nu am fost si nici nu sunt dispusa sa le fac. Imi permit sa spun «Cu tine vorbesc, cu tine nu vorbesc. Stii de ce nu vorbesc cu tine si cu tine stii de ce vorbesc». Nu e putin lucru, pentru ca nu multa lume isi permite asta. Acest lucru se plateste, dar ce nu se plateste. Este moneda mea. Cred foarte tare in intalniri. Daca e sa ne intalnim, ne intalnim. Daca nu, atunci poate nu trebuia sa ne intalnim. Am facut film. Cu toti regizorii romani, dar si cu straini, si cu actori mari. Nici nu stiu ce partituri ar fi fost pentru mine, dar pot spune ca am nimerit filme de referinta. Nimeni nu le are pe toate. In teatru am jucat, as fi putut si mai mult, dar pana la urma daca regizorul vede alta actrita nu pot spune de ce nu ma vrea pe mine. E ca-n iubire. E bine sa nu fortezi nota, ca atunci nu mai e iubire, e altceva si e ceva la care nu ma pricep. Am jucat in «Hotelul dintre lumi», de Eric-Emmanuel Schmitt, in regia lui Alice Barb. Un spectacol special. Mai aude lumea un text frumos, mai aude Rahmaninov, nu numai muzica zdruncinata. Oamenii au revenit la teatru. E si ieftin teatrul. Un film la un mall te costa mai mult. Aici actorii vin pe scena, ii vezi aproape. Cred ca oamenii au o nevoie instinctiva de a iesi din mizeria din jur. Exista un dispret total pentru intelectuali, pentru artisti. Pe nimeni nu intereseaza. Daca tu dai palarii, omul accepta palarii. Dar propune-i si umbrele, ca poate omul vrea si umbrele. Ma bucur ca, in toata saracia in care se scalda artistul roman, el de fapt este mai bogat. Trebuie sa fie ingrozitor de apasator sa traiesti cu grija de a avea poseta cea mai scumpa sau masina cea mai noua. Modele am avut, ca Mariana Mihut, minunata actrita, sau Gina Patrichi, care a si botezat-o pe Irina, dar actrita mea preferata este Anna Magnani. Era comica, tragica, in toate cheile o data. Le continea pe toate. Era fenomenala, cu un farmec nebun. Sigur ca daca spui tineretului despre ea nu cred ca ar fi interesat. Ochii ei putin incercanati erau atat de bogati. Avea o zare in privire, aducea o lume cand venea. Teribil de feminina, era cand urata, cand splendida. Artistul a fost si n-a fost integrat in societate, el a avut mereu o libertate a lui. O pasare, pentru ca el din momentul in care creeaza zboara. El era liber cu zborul lui. Tin minte ca doamna Olga la ore ne-a spus sa ne gandim la ceva care sa semene cu noi. Care sa ne defineasca. Un coleg a spus «Un bilet de teatru», altul «O umbrela». Eu ramaneam intotdeauna ultima cu raspunsul si apoi am raspuns «O visina». Asa mi-a ramas numele in facultate, Visina. Dulce-amar..."
Citește pe Antena3.ro
