Astăzi e ziua ta... Alice Caracostea!

Una dintre cele mai apreciate actriţe ale Naţionalului bucureştean, Alice Caracostea, împlineşte astăzi 42 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Încerc să-mi bucur ochii cu toate aceste culori ireale pe care această toamnă frumoasă le oferă cu atâta generozitate, vreau să mă înconjor de oameni normali, fără încrâncenări stupide, oameni care chiar cred cu tărie în ceea ce fac şi fac bine. Mereu am căutat profesionalismul, acest lucru, cred eu, este important pentru că lucrurile de mântuială pot fi făcute de oricine. Dar lucrurile adevărate, care durează, astea cer pricepere, dăruire, ambiţie. Poţi să faci zmee, să pictezi un tablou sau să operezi oameni, trebuie să o faci cu responsabilitate.

În anul care a trecut, pentru că la ceas aniversar nu ai cum să nu faci o retrospectivă chiar sumară, am căutat liniştea (pentru că orice lucru pe care îl dobândeşti cu trudă, tot cu trudă îl şi păstrezi) şi oameni înţelepţi, cu adevărate valori. E minunat să te uiţi în jur şi să descoperi frumosul. Să mergi pe stradă într-o zi banală şi să-ţi ridici ochii la un ornament de clădire, la copaci, la cer. Aţi văzut ciorile din Bucureşti? Sunt fantastice. Dar pescăruşii, care au transformat Capitala într-un oraş-port? Să vă uitaţi la norii din Piaţa Palatului... Şi exemplele pot continua. Bine ar fi să nu mai trecem nepăsători şi să luăm frumosul din tot ce ne înconjoară.

În anul care a trecut am călătorit mult, văzând locuri uimitoare, întâlnind oameni şi culturi impresionante. Toate acestea nu fac decât să-mi zgândăre imaginaţia, în aşa fel încât, la întoarcerea acasă, să încerc şi eu uşor, timid, să reclădesc un strop din locurile care m-au impresionat. Să le pun în armonie cu celelalte. E fascinant să vezi cum intră în rezonanţă. Mă joc cu culorile, cu formele, cu imaginaţia.

Recunosc că sunt şi puţin tristă când mă uit în urmă şi văd câţi oameni minunaţi, de o adevărată valoare, au plecat dintre noi. M-am născut alături de ei şi am trăit ştiindu-i ca făcând parte dintr-o mare familie. Cred că nu-mi dau seama, dar poate sunt foarte bătrână dacă încep să-mi iau rămas bun an de an. Oameni absolut de neînlocuit. Cu fiecare plecare, teatrul românesc parcă slăbeşte şi se usucă pe picioare. Mă rog să n-ajungă o umbră...

De ziua mea aş vrea să primesc un gând bun şi o îmbrăţişare de la prietenii mei adevăraţi şi de la cei care ştiu că îi iubesc deja: Vladimir şi Andrei."