"Astazi e ziua ta..." - Ana Ciontea

Atunci cand a mers sa dea examenul de admitere la IATC a imprumutat o pereche de sandale de la o prietena. Atat de puternica a fost dorinta de a reusi, incat nimic nu i-a stat in cale. "Intoarcerea din iad", "Padureanca", "In fiecare zi Dumnezeu ne saruta pe gura" sunt cateva dintre filmele care i-au marcat cariera. Ieri, actrita Ana Ciontea a implinit 46 de ani.

"Exista o varsta interioara in fiecare"

"Aceasta varsta pe care o implinesc o voi aniversa la Chartre, la compania Theatre en Piese, unde lucrez in clipa aceasta un spectacol contemporan de Joelle Joan Eau, care se cheama L’adoptee. Trece timpul pentru toata lumea, este adevarat ca sunt unele lucruri pe care le sesizezi cu fiecare an care se duce, altfel decat, sa zicem, acum 20 de ani. Dar nu pot sa spun ca varsta imi pune vreo problema, in afara faptului ca din cand in cand, dupa cum se schimba vremea iti dai seama ca te mai dor oasele.
Cred ca exista o varsta interioara in fiecare. Am impresia ca ma situez la 25-26 de ani, din pacate, nu am evoluat prea mult... Acum, daca ma uit in oglinda, nu mai este acelasi lucru, dar in interior asa ma simt. Fiind la 15 iulie, toata lumea este plecata in concediu sau, cand eram la scoala, toti erau in vacanta si nu de putine ori mi s-a intamplat sa-mi petrec aniversarea in cerc restrans. Faptul ca sunt Rac m-a influentat de-a lungul vremii, dar este bine sa incerci sa transformi marea sensibilitate, fragilitatea asta interioara intr-o calitate. Cam asta este de spus despre Rac, este agreabil cat timp ramane pozitiv.
Mai am de lucru inca la acest capitol, dar stiu ca de aici vin toate. Cand faci bilantul, sunt intotdeauna si regrete, dar marea mea realizare este ca am facut un spectacol cu regizorul Radu Penciulescu, pe care l-am jucat in Franta. Am fost incantata sa lucrez cu el, intalnirea cu dumnealui este pentru mine una dintre cele mai frumoase din ultima vreme. Faptul ca am lucrat impreuna si am reusit sa scot spectacolul este una din realizarile mele personale. Cred despre mine ca sunt o persoana devotata celorlalti. Asta are si bune, dar si rele. Pe cei din jurul tau trebuie catedata sa nu ii sufoci, sa ii lasi sa traiasca si ei.
Nu am mari probleme cu mine, in afara de aceasta masura in tot ceea ce fac, patima si pasiunea mi-o iau mereu pe dinainte. As vrea sa joc in romaneste si poate reusesc macar sa vin in tara cu spectacolul la care lucrez la unul dintre festivaluri. Nimic nu poate inlocui comunicarea directa dintre public si actorul de pe scena. Cand ii auzi, cand le simti rasuflarea, cand le vezi ochii, vezi ca au transpirat sau ca au lacrimi in coltul ochilor... Nimic nu poate inlocui asta. Este un fel de hrana pentru suflet, directa si imediata." (Loreta Popa)