Este unul dintre cei mai impresionanti regizori romani. La cei 73 de ani, pe care ii implineste astazi, Andrei Blaier este linistit ca numele sau va fi dus mai departe de stranepotul sau, dar si de o vasta munca concretizata in filmele sale, creatii care au marcat si marcheaza intregi generatii de cinefili.

"Daca iubiti filmul, si filmul va va iubi pe voi!"

"Tocmai m-am intors de la Cluj, unde a fost extrem de placut. Am vorbit studentilor de acolo despre filmele mele, le-am aratat si doua, pe care mi le-au cerut ei: «Diminetile unui baiat cuminte» si «Ilustrate cu flori de camp». Am stat de vorba despre ele, despre dificultatile timpului, despre cenzura... Chiar la «Diminetile...» tin minte cat am patimit. Spectatorii m-au salvat pana la urma si pe mine, si filmul si m-au rascumparat in teribil de multe carti din lume... Asa cum consemneaza dictionarul Larousse, este unul dintre cele trei filme romanesti care la vremea respectiva au patruns in lume: «Padurea spanzuratilor», «Reconstituirea» si «Diminetile...». A fost o experienta frumoasa la Cluj, un drum obositor, dar m-am reintors cu speranta ca azi voi fi cu prietenii mei, de ziua mea de nastere. Eu nu fac invitatii, dar asta nu inseamna ca nu vin peste 100 de prieteni la mine acasa. De altfel, dominantele filmelor mele sunt cultul prieteniei si cultul dragostei. Cate un prieten imi mai da telefon si ma intreaba ce vreau sa-mi aduca de ziua mea, iar eu ii spun: «Adu-mi-te pe tine!». Am ajuns la o varsta obraznic de inaintata, incat sa nu contina si vinovatii. Sper sa nu fiu pedepsit in detentie si sa-mi petrec pedepsele la locul de munca, in facultate, alaturi de studentii mei, tinerii pe care ii pastoresc si pe care ii fac sa iubeasca cinematograful - cum le spun eu: «Daca iubiti filmul, si filmul va va iubi pe voi!». Ei sunt cei care sprijina mai departe supravietuirea filmului romanesc. Pun la cale, dar nu va pot marturisi exact cu cine si cu ce, un film despre holocaustul rromilor. Acest film era in intentia mea de acum 30 de ani. L-am si prezentat atunci unor producatori americani, care au fost de acord cu finantarea lui, dar cei din tara nu au acceptat in ruptul capului. As face un film dupa «Satra», a lui Zaharia Stancu. Daca m-ar ajuta sanatatea, as face cu drag un astfel de film, atat de greu si atat de important. Mi-amintesc ca atunci cand eram in liceu, la timpul acela, nici nu-mi puteam inchipui o varsta ca asta la care am ajuns. Prietenii mei si familia ma roaga sa le mai povestesc din intamplarile mele, nu putine. Daca ma va ajuta Cel de Sus, atunci voi scrie cartea «Filmele pe care nu le-am facut». Va fi o carte foarte sincera, dreapta, asa cum am incercat sa-mi inscriu, sa-mi includ toate aceste date in tot ce a insemnat munca mea. Eu imi iubesc toate filmele, ca pe copiii mei. Noi am fost cinci copii si cand mama era intrebata: «Pe care il iubesti mai mult?», raspundea: «Eu am cinci degete la mana si nu ma pot lipsi de nici unul». Nici eu nu pot spune care este cel mai aproape de sufletul meu, pentru ca toate imi sunt dragi. In filmele mele au debutat peste 60 de actori importanti. Eu spun de fiecare data cand incep un film ca este un proces care mi se intenteaza si trebuie sa imi caut aparatori. Ori, acesti aparatori, avocati ai mei, au fost si - daca cumva voi mai face vreun film - vor fi actorii. Ii asigur pe cei care m-au iubit mai putin ca nu vor scapa de numele acesta. Am un stranepot, de 2 ani si jumatate, pe care il cheama tot Andrei Blaier. Ma bucur nespus ca incep sa vorbesc cu el si ca de Pasti mi-a spus: «Hristos a inviat!». Poate in curand am sa am frumoase batai de cap, cand am sa-i explic si cum a inviat."