Cea mai mare răsplată pentru Andrei Blaier, după o viaţă petrecută în spatele aparatului de filmat, a fost faptul că oamenii îl opreau pe stradă şi îi spuneau că le-au plăcut filmele sale. De curând, cunoscutul regizor a împlinit 76 de ani.
"Filmele pe care nu le-am făcut"
"Un an în plus pentru mine înseamnă foarte mult. Nu pot face comparaţie cu ceea ce însemna când aveam 20 de ani, iar eu tocmai am împlinit o vârstă jenantă, dar asta este situaţia... Sigur că am avut mulţi invitaţi, mai ales că de obicei eu nu fac invitaţii la ziua mea, cine a vrut să vină la mine a fost binevenit. Se pare că, deşi m-am născut la 15 mai, ai mei au petrecut mai mult şi m-au declarat mai târziu.
Eram ca oricare copil normal, doar cu ceva mai multă imaginaţie. Cinematografia a însemnat pentru mine un mod de viaţă, deşi nu am vrut de mic să fac film. Acest lucru a venit mai târziu, când eram la liceul german. Vedeam la cinematograful Tomis «Cavalerii Spaniei», cu Osvaldo Valenti... Am rămas fascinat de multe filme, dar neorealismul italian m-a impresionat. Mă gândeam că poate voi putea face aşa ceva. În perioada aceea, noi vedeam nişte filme false, de falsuri diferite. Dintr-o dată am venit într-o lume care semăna teribil cu cea în care trăiam. Asta m-a impresionat. De aceea, filmele mele au aşa urme de neorealism, dreptul de a mărturisi îmi aparţine...
Ce am înţeles în 52 de ani petrecuţi în lumea filmului încerc să-i învăţ pe studenţii mei de la catedra Facultăţii de Cinematografie din cadrul Universităţii Media. Îi iubesc tare mult, e frumos atunci când studentul te depăşeşte. Nici măcar mie nu îndrăznesc să-mi dau sfaturi. Eu cred că aceşti tineri au sau nu talent. Nu le trebuie sfaturi. Chiar am acum un student care are un scurtmetraj la Cannes, iar anul trecut a luat un premiu la Los Angeles. Cum să nu mă mândresc cu el! Le spun mereu: «Dacă iubiţi filmul şi filmul vă va iubi pe voi!».
Probabil că la insistenţele familiei, dar şi ale cunoscuţilor, îmi voi înfrânge încrâncenarea şi voi mărturisi tot ce mi s-a întâmplat, într-o carte. În cazul în care o voi scrie, şi sper să o fac, dacă este cineva acolo sus care mă va ajuta, poate se va întâmpla în vara aceasta, iar atunci cartea se va numi «Filmele pe care nu le-am făcut». Acest lucru va include şi viaţa pe care nu am povestit-o niciodată. Am citit atâtea memorii ale altora încât mi-e groază să scriu că într-o dimineaţă am băut cafeaua amară şi ouăle erau mai tari decât aş fi vrut. Nu fac parte dintre aceia care cred că viaţa lor este un roman.
În privinţa filmelor mele, îmi sunt dragi toate. Noi am fost cinci fraţi, o fată şi patru băieţi, iar mama îmi spunea de fiecare dată că are cinci copii şi degete la o mână, dar nu ar putea să renunţe la vreunul dintre ele, la fel şi eu. Îmi iubesc toate filmele. Toată viaţa mea, dar toată viaţa mea este o relaţie cu actorii. Nu se poate să trăieşti fără poezie, fără minunile astea de oameni."
Citește pe Antena3.ro