Astăzi e ziua ta: Aristiţa Diamandi

Face parte din categoria actorilor care dau teatrului sau filmului exact ce trebuie la momentul oportun, o clipă de răgaz, un hohot de râs, o respiraţie, o tăcere... Nu există roluri mici pentru un actor, există numai dorinţa de a sluji cu devotament această artă fascinantă a teatrului.

Aristiţa Diamandi, actriţă a Teatrului Naţional, este acest gen de actriţă. A crescut în teatru, e ca şi cum s-a născut pe scenă, căci părinţii săi tot arta aceasta au avut-o în destin. A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti, promoţia 1978, clasa profesorilor Petrică Vasilescu şi Cornel Vendel. Aristiţa Diamandi îşi sărbătoreşte mâine ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

"Întâmpin noul an din viaţa mea cu bucurie, ca de fiecare dată. Întotdeauna sărbătoresc în familie şi cu cei mai buni prieteni. Suntem o familie destul de mare şi foarte unită. Abia aşteptăm să vină câte o zi de naştere sau un botez ca să ne întâlnim cu toţii. Suntem mulţi şi când suntem împreună e minunat. Am o familie frumoasă din toate punctele de vedere. Oamenii, astăzi, se preocupă de alte lucruri şi nu de sentimente normale. Se preocupă de bani, de afaceri. M-am născut în teatru, părinţii mei au fost actori amândoi şi era normal să-mi placă mai mult meseria aceasta decât altele.

Dacă aş mai trăi încă de o sută de ori, tot meseria aceasta aş alege-o. Sunt un om normal, obişnuit. Ca şi în armată, la teatru există şi soldaţi, şi ofiţeri, şi superiorii ofiţerilor. Eu sunt un soldat devotat Teatrului, mai ales Teatrului Naţional, care m-a adoptat de când eram copil. Nu contează ce roluri joc, important este să fiu pe scândură, cum spunem noi. Iubesc această scândură. Sunt încântată şi fericită că lumea vine la teatru. Mă minunez de reacţia spectatorului în sală, pentru că obişnuiţi cu ceea ce se întâmplă nu mai realizăm, nu ne dăm seama şi rămânem uimiţi cum spectatorul se bucură, aplaudă, râde, plânge şi este extraordinar. Aceasta este cea mai mare răsplată. Majoritatea celor de aici avem nevoie de dragostea spectatorilor mai mult ca de bani.

Acesta este de fapt adevărul despre actori. Încă de pe vremea lui Nottara, spectatorul era stăpânul, el hotăra. Dacă el hotăra să aplaude, actorul era fericit. Acesta este adevăratul actor, cei care urmăresc alte interese nu sunt actori. Intervine la un moment dat ideea de bani, e adevărat, pentru că trebuie să te gândeşti şi la ziua de mâine, dar scena, camerele de luat vederi, microfonul de la radio, acestea sunt locurile ce-l fac pe actor fericit. Adevăraţii actori lasă viaţa de familie pe planul doi, dacă soţul sau soţia nu sunt şi ei actori atunci chiar este greu. Dacă nu este înţelegere e greu de mers împreună. Suntem puţin altfel, există o rotiţă care merge altfel decât la ceilalţi.

Dacă ne doare capul, ne doare stomacul, ne doare ceva, când intrăm pe scenă uităm. Când ajungem din nou în culise, ne doare iar. Am păţit-o de multe ori. Nu mai eram eu, era personajul X, pe el nu-l durea capul. Am jucat cu cei mai mari regizori pe care îi are ţara noastră, cu Lucian Pintilie, cu Andrei Blaier, cu Andrei Şerban, cu Iani Cojar, cu Tocilescu, pe care-l iubesc mult. Eu râd tot timpul, mă iau la întrecere cu Rodica Popescu Bitănescu şi, da, cred că este un har să aduci zâmbetul pe feţele oamenilor".