“Astăzi e ziua ta...”: Aurel Storin

Aurel Storin împlineşte astăzi 71 de ani. Ce ne-a mărturisit la moment aniversar...

Aurel Storin împlineşte astăzi 71 de ani. Ce ne-a mărturisit la moment aniversar...

“Vă mulţumesc că mi-aţi adus aminte: aproape uitasem că e ziua mea. Anul acesta am avut un motiv în plus să uit de ziua mea: peste două zile, la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, îmi voi susţine public teza de doctorat «Teatrul românesc de revistă. Di­mensiunea literară». Sunt prea preocupat de aceste momente pentru a nu le uita pe celelalte. Nu pot să nu vă mărturisesc emoţia mea pentru faptul că este pentru prima oară, în istoria sa de 135 de ani, când revista românească intră la Universitate. Nu cred că teatrul românesc de revistă a visat vreodată să se afle în atenţia plină de rigoare şi de subtilă competenţă a atâtor eminenţi profesori universitari care vor constitui comisia de doctorat a tezei mele... Poate că numai şi pentru acest lucru, efortul meu de aproape 50 de ani pe baricadele revistei româneşti, uneori cu mici victorii, alteori cu mari înfrângeri, se arată a fi fost pe deplin justificat.

Da, am scris şi versuri pentru muzica uşoară. Nu mi-am făcut o profesie din asta: a fost hobby-ul meu. Într-o viaţă care a început să nu mai fie puţină, am scris aproape 400 de cântece. Uneori, versurile mele bune nu s-au bucurat de succes. În schimb, o banalitate fără cusur, primul meu «text» de cântec, «Lalele», pe care l-am scris acum mai mult de patru decenii, se mai cântă şi astăzi, după o carieră eclatantă. Tot eu am scris şi versurile cântecului «Să mori de dragoste rănită», cu muzica unui strălucit compozitor şi în interpretarea fără seamăn a Angelei Similea. Am auzit că a triumfat în sondaje anii trecuţi. M-am bucurat, deşi eu nu mai cred nici în triumfuri, nici în sondaje.

Slujesc teatrul românesc de revistă de 47 de ani. Sunt, după câte cunosc, cel mai longeviv secretar li­terar din istoria teatrului românesc. Nu ştiu la ce-mi foloseşte chestia asta, dar simt că-mi gâdilă vanitatea... Am trăit multe întâmplări ciudate. De altfel, lumea revistei este uneori plină de ciudăţenii. Dar nu regret că le-am trăit. Despre cele mai multe din întâmplările mele am scris într-o carte apărută acum câţiva ani, «Farmecul discret al tea­trului de revistă».

Mă tem că sunt un om trist. Nu sunt un partener bun pentru exube­ranţă. Şi nu-mi plac bancurile, cu toate că le gust. Nu e un paradox, poţi să guşti o mâncare şi să nu-ţi placă... De altfel, uneori mi se pare că tristeţea este cea mai înaltă formă de umor... («O, ţară tristă, plină de umor...» scria Bacovia, mi se pare un vers genial).

Citește pe Antena3.ro

De câte salarii lunare ai nevoie pentru a cumpăra o casă în Europa, în funcție de țară

Scurgerea timpului? Ce-i asta? Timpul nu se scurge, pur şi simplu, înaintează. Numai noi ne scurgem, până nu mai rămâne nimic...

Ce-mi doresc de la noul an de viaţă? Dacă nu e cumva prea mult, îmi doresc să exist...”

Melancolie

“Mă tem că sunt un om trist. Nu sunt un partener bun pentru exuberanţă. Nu e un paradox, poţi să guşti o mâncare şi să nu-ţi placă... De altfel, uneori mi se pare că tristeţea este cea mai înaltă formă de umor...”

Aurel Storin