x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar "Astăzi e ziua ta...": Beatrice Rancea

"Astăzi e ziua ta...": Beatrice Rancea

de Roxana Vintila    |    19 Aug 2008   •   00:00
"Astăzi e ziua ta...": Beatrice Rancea

Nu a acceptat compromisul în artă. În nici un spectacol aflat sub bagheta sa regizorală nu a intervenit absolut nimeni. Beatrice Rancea împlineşte astăzi 47 de ani.

Nu a acceptat compromisul în artă. În nici un spectacol aflat sub bagheta sa regizorală nu a intervenit absolut nimeni. Beatrice Rancea împlineşte astăzi 47 de ani.

"De la patru ani mama şi-a dorit să fac dans... aşa am început să stu­diez baletul clasic. În clasa a pa­tra eram elevă a Liceului de Coregrafie din Bucureşti. După ce am ab­solvit am devenit solista Operei Naţionale timp de 12 ani. Au urmat anii stu­den­ţiei: un an la «Academia de Tea­tru şi Film» la secţia «Creaţie Coregrafică», apoi m-am mutat la Re­gie. În­cepînd cu anul al doilea spectaco­le­le mele au fost preluate de teatru... Am început cu «Nunta» lui Cehov, piesă premiată şi preluată de televi­ziu­ni; am regizat în premieră naţio­na­lă «Jocul de-a măcelul» (Eugen Io­nescu), preluat de Teatrul Bulandra. Din anul al treilea am avut şan­sa să fiu primul student care a montat la Sala Mare, a Tea­tru­lui Naţio­nal, «Romeo şi Julieta». Practic, exa­me­nele mele au fost spectacole în tea­tru profesionist. Am peste 30 de ro­luri pe scena Operei în producţiile de balet pînă cînd am fost nevoită să aban­donez dansul din cauza acciden­tului. De la primul spectacol şi pînă în prezent, pentru că m-a ajutat Dum­nezeu, şi o dată cu spectacolul «Ca­ba­ret» de la Teatrul Naţional de Ope­retă am 38 de producţii realizate. Peste 25 de apariţii la Televiziune, re­gizor al spectacolelor de modă, lan­sări de produse... Pot spune că am fă­cut tot ce mi-a plăcut, dar fără a face compromisuri. În artă nu există compromis, pentru că scena nu iartă pe ni­meni. Cînd eram directoare la Tea­trul Naţional din Constanţa am adus pe scenă mulţi actori tineri. Am an­ga­jat atunci 13 astfel de actori. Oa­me­nii care îşi meritau rolul, aceia erau interpreţii. Erau studenţi din anul întîi sau doi care nu s-au întîlnit niciodată cu scena. Indiferent de risc, în momentul în care am crezut în ei, le-am dat şansa să joace în spectacole mari. O spun cu toată mîn­dria, pentru că sînt puţini regizori care riscă un proiect mare cu niş­te oameni care nu garantează suc­cesul. E foarte simplu să distribui ac­tori mari, care îşi cunosc bine me­se­ria şi, alături de ei, să creşti şi tu.

Din păcate, între teatre nu există competiţie. Nu contează cum arată, ce repertoriu sau ce actori au. Au fost piese elogiate sau premiate şi au avut cel mult 10-15 reprezentaţii. Al­­tele au rezistat cu casa închisă ani de-a rîndul şi nu au fost băgate în sea­mă de nici un festival, de nici un con­curs. Să vă dau un exemplu, care mă reprezintă: piesa «Romeo şi Julie­ta», o piesă în care nu a crezut ni­meni. Cînd am montat-o eram stu­den­tă în anul al III-lea. În rolurile prin­cipale erau doi necunoscuţi: Ro­meo era student în anul al II-lea, iar Julieta nu făcuse niciodată teatru. Era practic o novice, care nu ştia ce în­seamnă... heblu (întunericul de pe sce­nă). Pe scenă mă întreba: «Nu te su­păra, ce înseamnă heblu?». Specta­co­lul reprezintă o dominantă a sta­giu­nilor de după ’89, pentru că s-a ju­cat şapte ani la Sala Mare, a Teatrului Naţional, cu casa închisă. Este ideal să nu existe compromi­suri, începînd de la direcţia teatrului şi pînă la Ministerul Culturii, pri­mării sau ordonatori de credit ale teatrelor care susţin anumiţi regizori sau ac­tori, indiferent dacă au sau nu che­ma­re. Cînd teatrul se va apropia de sfera showbiz-ului, aşa cum este filmul şi regula va consta în punctele de rating, lucrurile vor sta altfel. Acum nu se pierde nimic. Banii există în continuare de la Mi­nister sau de la cei care finanţează teatrele. Televi­ziu­nea nu-şi permite acelaşi lucru... cel mai mare actor, cel mai mare re­gi­zor dacă nu face ra­ting, emisiu­nea este scoasă din grilă. Din acest motiv televiziunea este foarte importantă... în­tr-un fel sau altul, ea înseamnă rit­mul pe care îl cere omul de zi cu zi. Te­leviziunile au grijă de audienţă, sînt la zi cu tot ce se poartă în lume la nivelul ştirilor, emisiunilor şi aşa mai departe. Mi­siunea teatrului este să se adreseze omului, celui care con­su­mă această artă. Altfel, faci teatru de­geaba. Am învăţat de la Andrei Şer­ban, un mare regizor, că dacă tea­trul nu îm­bină artisticul cu comercialul, îl faci degeaba.

În momentul cînd am părăsit scena Operei, în ’90, nu m-am mai întors. Era un lucru mult prea du­reros. Baletul a fost profesia şi dra­gostea mea, care s-a încheiat mult prea repede... După cincisprezece ani, am fost invitată să joc într-un spectacol ca interpret. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să ajung să dan­sez, nu aş fi crezut. Nu credeam că am dus atîta timp dorul nemăr­tu­risit, nostalgia scenei şi emoţia de a fi interpret, nu regizor. M-am bucurat şi m-a încărcat foarte mult să revin pe scenă ca interpret. Şi acum îmi doresc să fiu mai mult interpret decît regizor. Cele două spectacole în care am jucat după 15 ani au fost «Dulce şi Amar» la Tea­trul Naţional din Constanţa şi «Bal» la «Teatrul Naţio­nal de Operetă» în coregrafia şi regia lui Yvette Boszik. Mi-a plăcut foarte mult să lupt pentru această meserie. Consider că toată viaţa este o luptă pînă trecem dincolo. Fiecare zi mi se pare o provocare, pentru că fiecare zi dată de la Dumnezeu este nouă... Nu ştii niciodată ce se va în­tîmpla. Omul sentimental este cîş­tigător pentru sufletul lui... în so­cietate este un pierzător.

Îmi doresc să am foarte mult de lucru, pentru că sînt un om foarte activ. Vreau să mă bucur în conti­nuare de relaţia pe care o am cu soţul meu. Am alături un om extraordinar, plin de umor, care mi-a acordat foarte multă atenţie. Foarte importantă în viaţa mea este mama, care, de asemenea, mi-a fost tot timpul ală­turi. La fel şi mătuşa şi unchiul meu. Familia e foarte importantă pentru mine, sînt o familistă convinsă. Şi îmi mai doresc ceva: cei 25 de căţei ai mei să fie fericiţi şi să­nă­toşi." (Roxana Vintilă)

×
Subiecte în articol: calendar