Se mandreste cu bogatia sufleteasca mostenita de la tatal sau, marele dramaturg Tudor Musatescu. De peste 40 de decenii joaca pe scena Nationalului bucurestean cu aceeasi placere si emotie ca la inceput. Actorul Bogdan Musatescu implineste astazi 65 de ani.

"Faima tatalui meu nu m-a impovarat"

"Nu pot sa spun ca primesc noul an din viata mea cu multe satisfactii, pentru ca la prima ora am sarbatorit printr-o perfuzie la spital. Am suferit o operatie la brat, nu foarte grav. In rest, fac acelasi lucru pe care il fac de vreo patruzeci si ceva de anisori, adica tot teatru, tot spectacole. Si astazi voi juca mai tarziu in «A patra sora» pe scena Nationalului bucurestean. Dupa ce termin momentul de teatru, trebuie sa ma duc sa mai fac niste injectii. Apoi, daca mai are vreun prieten mila sa stea de vorba cu mine... A fost un an cu diferite schimbari. S-a schimbat directia Teatrului National, e o noua orientare, care speram sa fie buna si sa ne aduca succese. Lumea vine la teatru, ceea ce e un lucru foarte bun, si repertoriul va incepe sa fie unul din ce in ce mai pe masura si pentru Teatrul National. Mi-aduc aminte si acum de emotiile debutului meu. Actorul care nu are emotii este simtit de spectator. Emotia face parte din viata noastra si este si principalul dusman al nostru, pentru ca te consuma foarte tare. Eu am debutat de doua ori, o data in provincie si o data in Capitala. Debutul din Capitala a fost pe scena Teatrului National, acum 41 de ani, dupa un an de la debutul de la Bacau, si a ramas in memoria colegilor mei: «Insir’te margarite» de Victor Eftimiu. Cea mai draga piesa este una in care nu am jucat, a tatalui meu (n.r. - marele dramaturg Tudor Musatescu), nu pot sa ii spun numele, e o taina a mea, pentru ca nu mai am varsta si niciodata nu am marturisit aceasta dorinta. Sentimentul intre ce ai vrea si ceea ce stii ca poti si ceea ce ti se cuvine, ce ar merge, este o mare diferenta. Faima tatalui meu nu m-a impovarat. Este foarte bine sa fii baiatul cuiva, este foarte placut, dar, pe de alta parte, daca iti bagi si tu degetul in nas alaturi de cei 45 de colegi ai tai de clasa primara, «Vai, dumneata Musatescu, se poate!». Parca nu ai fi un copil ca si ceilalti, parca nu ai avea niste parinti normali. Cand am inceput sa joc teatru, tata mi-a spus: «Cum iti asterni asa dormi!». Acesta este singurul sfat pe care mi l-a dat. Tatal meu a fost un tip perfect normal, in afara de talentul pe care l-a avut si care a fost un har de la Dumnezeu. Am incercat sa scriu si eu. La scoala scriam foarte bine compuneri, iar toata lumea spunea ca mi le-a scris tata, iar cand am facut o dramatizare dupa o nuvela la facultate, mi s-a spus ca nu e bine, sa il pun pe tata sa faca ceva. Tudor Musatescu era un barbat ca toti barbatii, un om deschis, radios, vesel si un om foarte bogat, de atunci am ramas si eu bogat. Sensul cuvantului este cel de «a da», avea o bogatie sufleteasca mare si un altruism nemaipomenit. El chiar a fost acuzat de mari critici de faptul ca s-a risipit prea mult. Domeniile in care a scris tata nici nu existau. El are un dictionar umoristic al limbii romane, a scris intr-o noapte piese mici, se numeste teatru la domiciliu, in care vorbesc obiectele intre ele, a scris toate acele panseuri care sunt adunate in diferite forme si s-au numit «Joaca vorbelor»... Erau unice! El insusi a fost un om care si-a risipit verva, gluma. Fiind intr-o casa de genul asta, sigur te influenteaza si este un castig. Devii un tip pozitiv, poti sa razi chiar daca dai peste nenorociri in viata. Daca ai parte de nenorociri, timpul te marcheaza prin taceri, cu cat avansezi in varsta, te inconjoara spatii de tacere, parinti, prieteni care lasa amintiri, dar si spatii de tacere."