Astăzi e ziua ta, Dana Nălbaru

A avut un destin normal, după cum singură mărturiseşte. A avut parte de o copilărie fericită. Apoi a urmat adolescenţa, cu toate etapele: bucurii, tristeţi, frustrări. A fost, apoi, începutul carierei, alături de HI-Q. A ajuns într-un punct al carierei care i-a adus satisfacţii extraordinare, s-a simţit împlinită. Apoi, a fost căsătoria şi naşterea Sofiei. Pas cu pas a avut tot ce şi-a dorit. Dana Nălbaru împlineşte miercuri 37 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”

Am trecut prin filtrul inimii fiecare întâmplare din viaţa mea
“Mulţumesc tuturor celor care mi-au ţinut companie, mai mult sau mai puţin, în aceşti 37 de ani”
“Era o vreme când mă pregăteam şi abia aşteptam să vină ziua mea, mă bucuram, ca orice adolescent, de fiecare dată când urma să îmi sărbătoresc ziua de naştere. Acum e mai linişte, nu caut să fac nimic special şi chiar prefer să fie o zi care trece la fel ca oricare alta”, îşi începe sărbătorita noastră confesiunea.
Despre noroc şi talent... “Nu ştiu dacă îi spune sau , dar cred că talentul unui om trebuie să fie însoţit şi de alte lucruri pentru a putea fi valorificat. În cariera mea, întâlnirile cu diverşi oameni (doi dintre ei sunt chiar colegii mei de la Hi-Q) au avut un rol foarte important pentru a ajunge în punctul în care sunt. Desigur, am muncit mult şi am cântărit fiecare lucru, am trecut, de asemenea, prin filtrul inimii fiecare întâmplare sau întâlnire din viaţa mea.”
Nimic nu este un miracol sau totul este un miracol? “Nu pot spune că aparţin uneia dintre cele două categorii expuse de tine. Am avut perioade în care credeam că totul este un miracol şi altele în care credeam că totul este pentru că aşa trebuie să fie. Azi pot spune, însă, că mă aflu, cumva, la mijloc... Cred şi-n miracole şi-n lucrurile care trebuie să se întâmple.”
Nebunii mai mult sau mai puţin inspirate... “Nu ştiu cum este sau ar trebui să fie viaţa altora, mă feresc să emit judecăţi şi de aceea răspund uitându-mă la mine. Viaţa mea este una cu bune şi rele, cu bucurii şi tristeţi, cu vise şi coşmaruri, cu alegeri uneori inspirate şi alteori nebuneşti. Când trag o linie (deşi evit să o fac prea des deoarece acest lucru mă poziţionează, cumva, în trecut şi eu sunt un om al prezentului) pot spune că am o viaţă frumoasă şi plină, că sunt mulţumită de alegerile mele şi că nu am regrete.”
Dana Nălbaru, copil, adolescent... “Dana cea mică era o fetiţă foarte timidă, a cărei faţă devenea repede roşie ca focul şi nu-i plăcea deloc chestia asta. Îi plăcea la nebunie să petreacă timp în compania familiei (mama, tata şi sora mai mare), râdea mult şi iubea animalele. Nu s-a schimbat mare lucru de-atunci, am învăţat doar să ascund timiditatea.”
În ce mai crede în această lume “pizmoasă”? “Cred în Dumnezeu şi-n planul Său pentru această lume , cred în iubire şi-n familia mea.”
La 37 de ani... “Mulţumesc tuturor celor care mi-au ţinut companie, mai mult sau mai puţin, cu bune şi rele, în aceşti 37 de ani. Mulţumesc Sofiei şi lui Dragoş, părinţilor mei pentru iubirea necondiţionată pe care mi-au oferit-o. Îi iubesc nespus!”